Laura Cozma

Puteți să faceți o comparație între generații? Credeți că ne îndreptăm spre bine sau totul e din ce în ce mai rău? Fără să vreau fac comparație între generații, și poate datorită faptului că am fost în școli mari, de renume (începutul la Școala Ajutătoare de băieți, dar au urmat Școala nr. 15, Liceul Pedagogic, CNME Buzău) am avut de-a face cu o anumită categorie de elevi. Elevi interesați de învățătură, elevi serioși, preocupați de viitorul lor. Diferă societatea și evoluția care are un parcurs al ei, în condiții de democrație. Nu știu dacă ne îndreptăm spre bine sau spre rău, societatea merge înainte, iar noi trebuie să ne adaptăm. Trebuie să o facem cât mai bine cu putință și să dăruim tot ce avem mai bun din noi.  Știu că ați organizat foarte multe proiecte, chiar și din ipostaza de inspector școlar. Ați putea să ne povestiți despre un proiect de suflet? În cariera mea, am organizat eu însămi foarte multe proiecte, sau am asigurat consultanță. Am scris și ...

„Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi” ( Michelangelo) , dar noi suntem cei care alegem cum dori m să ne bucurăm de el. Puțini sunt cei care reușesc ca un vis din copilărie să prindă contur în realitate, iar Camelia Voicu, directoare a Liceului „Mihai Eminescu” (Buzău), este una dintre aceste persoane. Sunt onorată că ați acceptat acest dialog. Recunosc, de câțiva ani tot mă g ândesc la subiectul învățământ. Simt o chemare și, în același timp, o teamă. Adesea ne imaginăm lucrurile a fi ușoare, dar povestea din spate poate fi uneori un subiect de roman. Să începem cu începutul. De ce ați ales această meserie și de ce ați ales materia biologie?               E o întrebare ușoară și totodată grea. Cred că alegerea acestei meserii, vine de undeva din copilărie, în care principala formă de activitate preferată de mine era jocul de-a profesoara. Încă nu aveam conturată orientarea către o disciplin...

            -       Prin ce țări ai ajuns și care este cel mai frumos loc pe care l-ai văzut? - Am vizitat ceva locuri, pot spune. Este una dintre cele mai mari realizări ale mele până la vârsta de 21 de ani. Am vizitat locuri din Australia, Tasmania, Indonesia, Norvegia, Mexic, Spania, Portugalia, Singapore, Noua Zeelandă și lista continuă. Nu pot alege un loc anume care m-a marcat sau care mi-a tăiat respirația. Fiecare peisaj a avut farmecul lui, am lăsat în fiecare oraș câte o impresie pozitivă despre o anumită cafenea sau un restaurant mai aparte. Într-un Top 3 s-ar încadra: Bali (Indonesia), Bergen (Norvegia) și Hobart (Tasmania). -          Wow! Data viitoare cînd plec în vacanță știu cui să-i cer recomandări. Să vedem și o întrebare mai personală. Cum a început povestea ta de dragoste? V-ați cunoscut pe vas sau chiar din facultate? - După cum am menționat la întrebăril...

Oare câți tineri știu ce vor de la viață? Oare câți fac alegerea corectă? La doar 21 de ani, Roxana Elena Iancu poate fi un model de ambiție și forță pentru fiecare dintre noi. -          Bună, Roxana! Mă bucur foarte mult că ți-ai făcut timp de acest interviu. Știu că după terminarea liceului, ai ales Universitatea Maritimă din Constanța. Trebuie să recunosc, am fost puțin surprinsă, credeam că o să continui pe drumul sunetelor și al portativelor, doar ai câștigat multe concursuri de muzică. Spune-mi, te rog, când și cum s-a născut dorința de călător, de ce ai ales drumul valurilor? -Bună, Laura. În primul rând, îți mulțumesc pentru această oportunitate de a împărtăși puțin din povestea mea cu cititorii de acasă și nu numai. Trebuie să recunosc, ultimul an de liceu a fost destul de solicitant pentru mine. Gândurile îmi erau atât de împrăștiate, neștiind ce să fac cu viața mea după liceu. Am finalizat specializare...

  „ne întâlnim acolo unde nu e durere nici suspin într-o lume de hârtie din care răzbate când și când un dangăt de iubire” (din  Bonnie & the slide) - Cum ai început să scrii? - S-a întâmplat destul de devreme, pe la treisprezece ani. Am simțit nevoia unui jurnal. Era un amalgam în care povesteam despre situații, întâmplări, care mă impresionau într-un fel sau altul. Erau și reflecții, mare parte naive, despre viață. Scriam, de asemenea, despre cărțile citite și primii fiori ai dragostei. După un timp au apărut primele poezii, proze scurte. Nu m-am gândit niciodată în acea perioadă să arăt cuiva încercările mele. Singurul care le citea era tatăl meu. El a fost un mentor discret, plin de tact, încercând să mă ferească de deziluzii. Mi-aduc aminte o discuție avută prin liceu, în care îmi povestea de lumea subterană, plină de fiere, a lumii literare. În liceu nu exista un cerc literar. Mi-aduc aminte însă un episod amuzant din ultimul an. Profesoara de ...

„mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur...” (din ayahuasca) A crescut printre cărțile bibliotecii părintești, iar acum respiră în biblioteca multora dintre noi. Laurențiu Belizan este câștigătorul Marelui Premiu la secțiunea Poezie a Concursului de Debut Literar UniCredit 2011, cu volumul „Pareidolia”, publicat de editura Humanitas, lansat la Târgul Internațional Gaudeamus. În prezent, este președintele cenaclului literar Ante Portas, fondat în 2013.   - Bună, Laurențiu! Mă bucur mult că ai acceptat acest dialog. Aș vrea să nu divulgăm micul lui secret, fiindcă „omne ignotum pro magnifico est”. - Bună, Laura! Îți garantez că, volens nolens, acest secret va deveni unul al lui Polichinelle. -  Spune-mi, te rog, cum a devenit lectura o pasiune? Știu că tatăl tău era profesor de limba și literatura română. Sunt curioasă ce rol a avut în devenirea ta ca scriitor. -  Mama mea a fost, de asemenea, dascăl, în învățământul prim...