Laura Cozma

  Călătoresc, prin vortex, de la vest către est, în duatul gândului, mă lupt cu demonul haosului, ademenitor. Rotesc mâinile, între ele, doar între ele, un crâmpei de viață. Văd  un chip blând și mititel, cu ochi scânteietori de jad, și plâng. Plâng de parcă  a murit mama sau tata și nu am apucat  să le mărturisesc tot, de teamă  că se vor tăia-n lama cuvintelor. Cristian, te joci în jurul stației de metrou primită de la Moș Crăciun, aparent fericit, dar fruntea-ți e poleită  de tristețe. Ai văzut cum "fetița cu chibrituri"  se încălzea, într-un colț de stradă, și simt cum inima îți pulsează în sens invers. Aș vrea să îți pot scrie o lume. Atunci, rândurile ar erupe din lumina chipului tău. Înțelegi rostul gesturilor mărunte  într-un fel pe care doar eu îl pot accesa. Prin tine, îmi văd sufletul în oglindă.