Așteaptă-mă, Apophis!

Călătoresc, prin vortex,

de la vest către est, în duatul gândului,

mă lupt cu demonul haosului, ademenitor.

Rotesc mâinile, între ele, doar între ele,

un crâmpei de viață.

Văd

un chip blând și mititel,

cu ochi scânteietori de jad,

și plâng.

Plâng de parcă

a murit mama sau tata și nu am apucat

să le mărturisesc tot, de teamă

că se vor tăia-n lama cuvintelor.

Cristian,

te joci în jurul stației de metrou

primită de la Moș Crăciun,

aparent fericit, dar fruntea-ți e poleită

de tristețe.

Ai văzut cum "fetița cu chibrituri"

se încălzea, într-un colț de stradă,

și simt cum inima îți pulsează în sens invers.

Aș vrea să îți pot scrie o lume. Atunci,

rândurile ar erupe din lumina chipului tău.

Înțelegi rostul gesturilor mărunte

într-un fel pe care doar eu îl pot accesa.

Prin tine, îmi văd sufletul în oglindă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

în orașul meu plouă

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea

Citiți mai multe

TIMPUL IUBIRII

Volumul de debut al Laurei Cozma - „Lama dulce a timpului” - reprezintă un exerciţiu poetic profund şi îndelung exersat, un demers liric consistent, desfăşurat pe parcursul unor ani de acumulări lirice ce văd, în sfârşit, lumina tiparului. Cele două secţiuni ale cărţii: „Unicus” şi „Particula C” sunt precedate, fiecare, de un mic text „cheie” care apropie cititorul de sensul sacru al iubirii reliefat în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel : „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător (1); Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. (2)... Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (13)”... În textul de deschidere al primei secvenţe a volumului, cotidianul devine o căutare a sensului existenţei: „A...

Citiți mai multe

Doar noi

Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5 de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc de-a baba oarba cu destinul....

Citiți mai multe

Laura Cozma

Faceți căutări pe acest blog