Treceți la conținutul principal

Camelia Voicu – despre o carieră în învățământ (prima parte)


„Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi” (Michelangelo), dar noi suntem cei care alegem cum dorim să ne bucurăm de el. Puțini sunt cei care reușesc ca un vis din copilărie să prindă contur în realitate, iar Camelia Voicu, directoare a Liceului „Mihai Eminescu” (Buzău), este una dintre aceste persoane.




Sunt onorată că ați acceptat acest dialog.
Recunosc, de câțiva ani tot mă gândesc la subiectul învățământ. Simt o chemare și, în același timp, o teamă. Adesea ne imaginăm lucrurile a fi ușoare, dar povestea din spate poate fi uneori un subiect de roman.
începem cu începutul. De ce ați ales această meserie și de ce ați ales materia biologie?

              E o întrebare ușoară și totodată grea.
Cred că alegerea acestei meserii, vine de undeva din copilărie, în care principala formă de activitate preferată de mine era jocul de-a profesoara.
Încă nu aveam conturată orientarea către o disciplină când aliniam păpușile și foloseam o ușă drept tablă, pentru a transmite informații.
La început au fost păpuși, apoi copii mai mici decât mine, context în care am descoperit empatia și inteligența emoțională cum am spune acum. Am descoperit că legătura dintre elev și educator, este o legătură emoțională, de comunicare. Instrumentul educației este emoția și cuvântul. Poate din singurătate, eu fiind copil unic, în jocul acesta de-a educația și predarea am descoperit că pot să nu fiu singură.
De ce am ales materia biologie? Fascinația pentru biologie a venit mai târziu, în adolescență.
Felul meu de a fi, îmbină o latură artistică și o latură concretă, științifică. Tot ce înseamnă biologie, răspunde acestor nevoi ale mele. Biologia adună la un loc poezia și rigoarea, știința.
Și pentru că nu este suficientă motivația internă, a existat și o motivație externă să zic așa, aceasta fiind d-na profesor de biologie din Liceul Teoretic  „Mihai Eminescu”, Mircioagă Elena. Dar până la d-na profesor a existat opțiunea pentru profilul chimie-biologie din cadrul Liceului Teoretic Mihai Eminescu Buzău, opțiune care a avut la bază orientarea mea vocațională. Aici, am întâlnit-o pe d-na profesor Mircioagă Elena care a exercitat o fascinație reală asupra mea. Era atât de fragilă, feminină și totuși ne conducea foarte bine în deslușirea tainelor biologiei. Atunci, am zis da, voi fi ca d-na Mircioagă!
Deși aveam această ușurință în a învăța biologie, nu am dorit nicio clipă să devin medic deși era o modă, iar jumătate din clasa mea au devenit medici.
A venit alegerea profilului facultății, ca opțiune definitivă pentru meserie. Nu am stat pe gânduri, am ales Facultatea de Biologie din cadrul Universității ” Al. I. Cuza” Iași, unde într-un clasament care cuprindea 22 de locuri, eu am fost a doua admisă.
Acea admitere, a fost saltul meu către excelență, de împlinire a visului meu. Orașul Iași și conținutul concret al curriculumului parcurs în facultate, iarăși au venit ca un răspuns la nevoile mele de poezie, romantism și rigoare științifică.


Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor?

Pentru mine, a fi profesor înseamnă tot. Înseamnă împlinirea unei nevoi emoționale (în educație se pune problema cine oferă și cine primește), intelectuale dar și materiale, fiind principala sursă de venit.
Sunt în permanență profesor și în școală, și în afara școlii. Și nu pentru că mi-ar placea să ofer sfaturi, ci pentru că iubesc interacțiunea cu tinerii, cu adolescența. Acest laborator în care esențele personalității copilului se distilează (unele se consumă, altele se nasc), exact ca în crisalida, în interiorul căreia omida urâtă și lacomă se transformă într-un mândru fluture. Așa este și elevul nostru, într-o continuă devenire și transformare. Cred că și asta mă fascinează.


Considerați că dvs. ați ales această profesie sau profesia v-a ales pe dvs.?
Întreb acest lucru, deoarece am întâlnit foarte mulți profesori care au afirmat că niciodată nu s-au gândit să devină dascăli, dar (citez) „dacă tot s-au trezit cu diploma în mână”... Și, de altfel, de ce să nu spunem că pentru această meserie e nevoie de multă dăruire și vocație.

Grea întrebare, aș spune că, în mod constant, pornind de la nevoile mele interne am ales această meserie pe care o fac cu toată responsabilitatea. Este o meserie de vocație care nu se poate face fără implicare, dăruire, talent.



Știu că ați fost și profesor în învățământul gimnazial, nu doar în cel liceal. Este mai greu de predat celor mai micuți sau adolescenților?

Într-adevăr, în cariera mea de 33 de ani de învățământ, am predat la toate nivelurile și formele de învățământ: gimnaziu, liceal, postliceal, universitar, în învățământ special și învățământ de masă. Ca profesor metodist al Liceului Pedagogic am îndrumat activitatea elevelor pentru realizarea activităților la grădiniță (nivel preșcolar). De asemenea, se adaugă perioada petrecută ca inspector de specialitate, evident Biologie, dar și ca director al unei importante școli buzoiene.
Am experimentat lecția ca activitate de bază a învățământului, atât din fața clasei ca profesor, dar și din spatele clasei ca inspector sau director. În oricare din rolurile prezentate, am intrat foarte ușor, adaptându-mă din mers rigorilor funcției îndeplinite.
Este greu și la nivelul gimnazial și la nivelul liceal, dar este frumos. Dacă ai vocație pentru educație.
Nu judecăm lucrurile din perspectiva complexității materiei predate, care evident este mai ușoară ca și concept la gimnaziu, ci din perspectiva învățării și a înțelegerii noțiunilor predate, a operațiilor gândirii pe care trebuie să știm cum să le antrenăm, să le conducem spre dezvoltare. Pentru că disciplinele de studiu, vin cu un set de tehnici care aplicate dezvoltă gândirea elevilor și,  în final, personalitatea lor.
Prin predarea materiilor prevăzute în planul cadru, trebuie să urmărim antrenarea fizică, intelectuală și emoțională a elevilor. Trebuie să aibă un caracter formativ intelectual și emoțional.
La nivelul gimnazial predomină caracterul concret, dar și aspectul ludic al activităților de învățare.
La nivelul liceal operăm cu abstractizarea, generalizarea etc. operații ale gândirii aflate pe un nivel superior.
        Iată că și în evoluția mea ca om am predat: în tinerețe la gimnaziu (și am descoperit de-a lungul timpului cum copiii la copii trag), iar acum, în anii maturității, predau la liceu.



(va urma)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dumitru Dănăilă – un spirit la confluența dintre înțelepciune și talent

Inspirația l-a căutat de la o vârstă fragedă, iar meseria de redactor i s-a potrivit ca o mănușă lui Dumitru Dănăilă, după ce a absolvit Facultatea de Ziaristică din București, în anul 1974. A fost redactor la ziarele „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „În slujba patriei”, secretar de redacție la ziarul „Opinia”. După ce a fost lector al mai  multor volume, apoi a îngrijit edițiile laureaților „Concursului Național de Creație literară Vasile Voiculescu”, și-a publicat primul roman în anul 2008, „Destine la indigo”. În prezent, are șase romane publicate. Laura Cozma: Bună ziua, domnule Dănăilă! Mă bucur că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări. Prima mea întrebare ar fi despre literatura buzoiană. Credeţi că este bine reprezentată la nivel naţional? Dumitru Dănăilă: Buzăul, aşezare străveche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 376, în scrisoarea patristică Pătimirea Sfântului Sava, este situat în zona de confluenţă a trei import

Pe orbita „Literatura de azi” - cu Odilia Roşianu

Foto: Ovidiu Moisin Photographer  „Meseria” a căutat-o de la o vârstă fragedă pe Odilia Roşianu. Prima carte corectată a fost „Eseuri despre folclor” (apărută în anul  1984), a prof. univ dr. Nicolae Roşianu. După ce a fost „racolată” de Daniel Cristea-Enache , în 2013, a devenit redactorul șef al revistei online Literatura de azi. Laura Cozma: Cum l-ai cunoscut pe Daniel Cristea-Enache și cum a început povestea Literatura de azi? Odilia Roşianu: L-am „cunoscut” pe Daniel Cristea-Enache în anii ’90, prin cronica de întâmpinare pe care o făcea încă de atunci. Apoi, la TVR Cultural unde emisiunea pe care o realiza se numea chiar „Literatura de azi”.  În cele din urmă, cred că prin 2011, ne-am „împrietenit” pe Facebook.  Nu știu cum m-a „cunoscut” Daniel Cristea-Enache, dar asta e o întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cei care au fost racolați de el la începutul existenței paginii de Facebook Literatura de azi. A fost odată ca nicio

Fuga spre tine

Cristian, cea mai viguroasă credință care te lovește fără să vrea sau să vrei, este iubirea. Cristian, trebuie să știi cât de mult îl strig(am), în învelișul stâng al toracelui, fără să îi vibreze nimic în trompa lui Eustachio. Căușul palmelor ascunde mireasma putredă a limbajului trupesc din lama dulce a timpului. Cristian, credeam că în ziua când nu mai trăiești pentru tine ești definiția unui om mort și viu, totodată. Dar, dacă te desprinzi de durere concepi dragostea și împlinirea. Atunci, articulația pumnului se deschide, iar vârfurile degetelor tale se sprijină în buricele degetelor mele pentru a păși împreună spre soarele zâmbetului tău. Cristian, trăiesc și în el, la fel ca puiul de om în mamă.