Călătoresc, prin vortex, de la vest către est, în duatul gândului, mă lupt cu demonul haosului, ademenitor. Rotesc mâinile, între ele, doar între ele, un crâmpei de viață. Văd un chip blând și mititel, cu ochi scânteietori de jad, și plâng. Plâng de parcă a murit mama sau tata și nu am apucat să le mărturisesc tot, de teamă că se vor tăia-n lama cuvintelor. Cristian, te joci în jurul stației de metrou primită de la Moș Crăciun, aparent fericit, dar fruntea-ți e poleită de tristețe. Ai văzut cum "fetița cu chibrituri" se încălzea, într-un colț de stradă, și simt cum inima îți pulsează în sens invers. Aș vrea să îți pot scrie o lume. Atunci, rândurile ar erupe din lumina chipului tău. Înțelegi rostul gesturilor mărunte într-un fel pe care doar eu îl pot accesa. Prin tine, îmi văd sufletul în oglindă.
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)