Laura Cozma

Cristian, cea mai viguroasă credință care te lovește fără să vrea sau să vrei, este iubirea. Cristian, trebuie să știi cât de mult îl strig(am), în învelișul stâng al toracelui, fără să îi vibreze nimic în trompa lui Eustachio. Căușul palmelor ascunde mireasma putredă a limbajului trupesc din lama dulce a timpului. Cristian, credeam că în ziua când nu mai trăiești pentru tine ești definiția unui om mort și viu, totodată. Dar, dacă te desprinzi de durere concepi dragostea și împlinirea. Atunci, articulația pumnului se deschide, iar vârfurile degetelor tale se sprijină în buricele degetelor mele pentru a păși împreună spre soarele zâmbetului tău. Cristian, trăiesc și în el, la fel ca puiul de om în mamă.

Cristian, nu am crezut niciodată că suntetul ambulanței duce cu el bucuria, înfășată în spaima durerilor ce vestesc pogorârea din uter. Vehemența durerii, de punctele mici înjunghiate în șira spinării, rămâne țintită când mâini străine desparte pântecul din care țâșnește lumina Divină. Cristian, frigul învelea în promoroacă fericirea, iar primul glas de turturică a umplut sala de spectacol. Așa am înțeles că Raiul există (și) pe pământ, prin tine!

Cristian, străzile sunt tot mai năclăite de respirația oamenilor fantomă.  Am obosit să privesc ochii celor care  trăiesc, amușinând filele cărților de dezvoltare personală, sperând  că sângele li se va albăstri.  Alții, înhumați în iluzie, își închid adevăratul chip într-o imagine trucată a FaceApp-ului,  ca un struț înfricoșat căutând frumusețea  în adâncul nisipului.  Cristian, suntem doar noi doi în această matrice,  un creuzet în alt creuzet, o matrioșka  pulsând zorii altei lumi.  Acum, pătrund viața!  Facem totul pas cu pas: respirăm împreună, înviem din somn și mâncăm, apoi te joci în coasta mea stângă. Pentru că sternul meu este încă bolta palatină. Te dezmierd și, din nou, adormim.  Curând va veni clipa  când tu, lava mea dulce, vei țâșni și cerul nostru se va colora. Atunci, străzile vor avea respirația proaspătă.  Bunica  a început să croșeteze pulovere. Pe ultimul se zbenguie un ren. Iar eu, mă rog la El să te aducă să pot spune, în sfârșit: sunt mamă!

 în fiecare viață există o felie de lumină ce aduce un punct negru când eram mică mergeam  cu mireasma fericirii strâns de mână și încălzeam asfaltul niciun copil nu auzea țipătul surd crescut în mine precum un trandafir doar tata știa - mă lua în brațe  înainte ca țepii să se desprindă de mine  ei cunoșteau doar gingășia – la fel și eu azi merg de mână cu singurătatea orele de lumină au devenit un basm punctul negru s-a schimbat în soare viața mai învie?

Mai bine taci. Cuvintele sunt ca o sabie cu care despici cruzimea  în trei felii de pizza. Prima puțin picantă - gonește speranța celorlalți că într-o zi vor fi și ei buni la ceva nesemnificativ. A doua presărată cu piper negru - pentru a alunga oamenii din jur și a rămâne un singur degustător, tu. Ultima felie plină de ciuperci - otrava sau preaslăvirea cu minciună. Faci un copil să renunțe când întorci farfuria goală ca și cum el nu și-a dorit  niciodată nimic. Cred că perfecțiunea e pentru tine o mare imperfecțiune.  Devii o altă specie a umanității, sperând să prinzi durerea de gleznă. Atunci poemele ți-ar izvorî veșnic din galaxia duplicată în L. Umbra neagră a gurii spunea că sunt femeia fixată definitiv la țărmul inimii, femeia pe care nu o vei înlocui niciodată. Dar noaptea te sărută pe buze, după petrecerea din club cu prietenii patul gol e umplut cu următorul trup. Inima se golește tot mai mult, iar pisica supraveghează de pe blocul 28 B. Dacă ai fute

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine  rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie  îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație  din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea