Glas dur
pe buze fierbinți,
îmbibat cu plâns
de litere moarte.
Glas interior
din cântec efemer?
Mereu prezent
pe linia vieții,
îndoaie coarda basului.
Tu doar simte,
bătaia unu pe unu
de tobă.
Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5 de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc de-a baba oarba cu destinul....
tudor arghezi :"niciodata golul n-a sunt mai tare/toba-n lume are mare cautare'. ...basul, contabasul coarda groasa sol a viorii sunt pentru cei care vor sa ineapa cu inceputul cu josul ca sa ajunga la inaltul.poemul exprima la modul constient su intuitiv un adevar absolut....toate incep de undeva si mai ales de jos in sus."niciodata n-a plouat de jos in sus..".oidee care mi-a venit azi, doar in saptiul tridimensional se intampla si asta...aurel anghel
RăspundețiȘtergere