Glas dur
pe buze fierbinți,
îmbibat cu plâns
de litere moarte.
Glas interior
din cântec efemer?
Mereu prezent
pe linia vieții,
îndoaie coarda basului.
Tu doar simte,
bătaia unu pe unu
de tobă.
Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț, lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm.
tudor arghezi :"niciodata golul n-a sunt mai tare/toba-n lume are mare cautare'. ...basul, contabasul coarda groasa sol a viorii sunt pentru cei care vor sa ineapa cu inceputul cu josul ca sa ajunga la inaltul.poemul exprima la modul constient su intuitiv un adevar absolut....toate incep de undeva si mai ales de jos in sus."niciodata n-a plouat de jos in sus..".oidee care mi-a venit azi, doar in saptiul tridimensional se intampla si asta...aurel anghel
RăspundețiȘtergere