Treceți la conținutul principal

Revista „În Agora”

      Se poate spune că fac parte dintre cei care nu judecă o carte după coperți. Tocmai de aceea, nu m-am lăsat sedusă de coperta revistei „În Agora”, revista Clubului 3,14, apărută sub egida Centrului Cultural „B. P. Hasdeu”. Am preferat să o citesc.

     Un prim articol al revistei „În Agora”, îi aparține lui Dan Solcan care vorbește despre un „Love Story”, nu unul obișnuit, ci despre startul unui concurs, „Rebel cu cauză”, realizat de cei de la  Rock FM. 
    „Povestea asta frumoasă ne-a arătat cât de atașați cauzei sunt cei care iubesc cărțile (și e o mare tristețe că, în România noastră, sunt atât de puțini).”


     Autorii încearcă să definească ce înseamnă lectura pentru ei, cum este și cazul Ioanei Enache. „N-aș ști să explic cum și de ce lucrurile stau așa, dar pentru mine lectura e mai mult decât un hobby și mai mult decât mi-ar plăcea să devină - o meserie.”

    În paginile revistei, se pot găsi informații despre poezie, care „nu înseamnă rimă”. În „interviul” Siminei Sima, aflăm că „poetul are libertatea de a viola limba română, cu condiția să-i facă niște copii frumoși.”

    Parcurgând fiecare filă, putem citi despre evenimente caritabile în care s-au implicat elevii,  interviuri, articole ale foștilor elevi, dar descoperim și fotografii liceului Hasdeu.

    Care e părerea mea? Aceea că Dan Solcan are dreptate, la finalul articolului său, când afirmă că „O poveste de dragoste, așa se poate chema starea asta, una care nu se termină atât timp cât există Cititorul.”


   „În Agora” este revista care reflectă spiritul de echipă al hasdeenilor talentați, premiați de Ministerul Educației și Cercetării Științifice cu Premiul pentru Excelență în Jurnalismul Școlar.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

în orașul meu plouă

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine  rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie  îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație  din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

TIMPUL IUBIRII

Volumul de debut al Laurei Cozma - „Lama dulce a timpului” - reprezintă un exerciţiu poetic profund şi îndelung exersat, un demers liric consistent, desfăşurat pe parcursul unor ani de acumulări lirice ce văd, în sfârşit, lumina tiparului. Cele două secţiuni ale cărţii: „Unicus” şi „Particula C” sunt precedate, fiecare, de un mic text „cheie” care apropie cititorul de sensul sacru al iubirii reliefat în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel : „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător (1); Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. (2)... Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (13)”... În textul de deschidere al primei secvenţe a volumului, cotidianul devine o căutare a sensului existenţei: „A...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Doar noi

Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz  ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5  de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul  în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc  de-a baba oarba cu destinul....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe