Treceți la conținutul principal

Revista „În Agora”

      Se poate spune că fac parte dintre cei care nu judecă o carte după coperți. Tocmai de aceea, nu m-am lăsat sedusă de coperta revistei „În Agora”, revista Clubului 3,14, apărută sub egida Centrului Cultural „B. P. Hasdeu”. Am preferat să o citesc.

     Un prim articol al revistei „În Agora”, îi aparține lui Dan Solcan care vorbește despre un „Love Story”, nu unul obișnuit, ci despre startul unui concurs, „Rebel cu cauză”, realizat de cei de la  Rock FM. 
    „Povestea asta frumoasă ne-a arătat cât de atașați cauzei sunt cei care iubesc cărțile (și e o mare tristețe că, în România noastră, sunt atât de puțini).


     Autorii încearcă să definească ce înseamnă lectura pentru ei, cum este și cazul Ioanei Enache. „N-aș ști să explic cum și de ce lucrurile stau așa, dar pentru mine lectura e mai mult decât un hobby și mai mult decât mi-ar plăcea să devină - o meserie.”

    În paginile revistei, se pot găsi informații despre poezie, care „nu înseamnă rimă”. În „interviul” Siminei Sima, aflăm că „poetul are libertatea de a viola limba română, cu condiția să-i facă niște copii frumoși.”

    Parcurgând fiecare filă, putem citi despre evenimente caritabile în care s-au implicat elevii,  interviuri, articole ale foștilor elevi, dar descoperim și fotografii liceului Hasdeu.

    Care e părerea mea? Aceea că Dan Solcan are dreptate, la finalul articolului său, când afirmă că „O poveste de dragoste, așa se poate chema starea asta, una care nu se termină atât timp cât există Cititorul.”


   „În Agora” este revista care reflectă spiritul de echipă al hasdeenilor talentați, premiați de Ministerul Educației și Cercetării Științifice cu Premiul pentru Excelență în Jurnalismul Școlar.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

în orașul meu plouă

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine  rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie  îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație  din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea

Doar noi

Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz  ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5  de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul  în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc  de-a baba oarba cu destinul....

Între ei și tine

 Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima  cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț,  lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm.