Dumitru Dănăilă – un spirit la confluența dintre înțelepciune și talent

Inspirația l-a căutat de la o vârstă fragedă, iar meseria de redactor i s-a potrivit ca o mănușă lui Dumitru Dănăilă, după ce a absolvit Facultatea de Ziaristică din București, în anul 1974. A fost redactor la ziarele „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „În slujba patriei”, secretar de redacție la ziarul „Opinia”.

După ce a fost lector al mai  multor volume, apoi a îngrijit edițiile laureaților „Concursului Național de Creație literară Vasile Voiculescu”, și-a publicat primul roman în anul 2008, „Destine la indigo”. În prezent, are șase romane publicate.

Laura Cozma: Bună ziua, domnule Dănăilă! Mă bucur că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări. Prima mea întrebare ar fi despre literatura buzoiană. Credeţi că este bine reprezentată la nivel naţional?

Dumitru Dănăilă: Buzăul, aşezare străveche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 376, în scrisoarea patristică Pătimirea Sfântului Sava, este situat în zona de confluenţă a trei importante regiuni istorice: Muntenia,  Moldova şi Ardealul. Poziţia geografică i-a permis dezvoltarea pe toate planurile, inclusiv pe plan literar. Se cuvine să menţionez că prima personalitate al cărei prestigiu depăşeşte graniţele judeţului a fost Mitrofan, întemeietorul, la 169l, a vestitei tiparniţe de la Episcopia Buzăului. Mai târziu, Buzăul este reprezentat în literatură de Vasile Cârlova, V. Voiculescu, George Ciprian, Constanţa Marino-Moscu, I. A. Rădulescu-Pogoneanu, Ion Caraion, N. Gr. Mihăilescu-Nigrim, Cincinat Pavelescu, Nicolae Tăutu, Ion Băieşu.

Pentru a răspunde clar la întrebarea de cine este reprezentat Buzăul în literatură în zilele noastre, am apelat la „Consideraţii asupra literaturii buzoiene contemporane” de Dumitru Ion Dincă, publicată în 2013 şi nu am făcut altceva decât să număr autorii cuprinşi în carte. Rezultatul a fost: 60 de poeţi, 19 prozatori, 3 dramaturgi, 22 de eseişti, critici şi istorici literari, 10 publicişti, editori, 4 bibliotecari, editori. Printre aceştia îi amintesc pe Ion Gheorghe, Gheorghe Istrate, Radu Cârneci, Florentin Popescu, Ion Roşioru, Marin Ifrim, Corneliu Ştefan, Titi Damian, Constantin Brăescu, Alexandru Oproescu, Gheorghe Postelnicu. Lista ar putea continua până la cuprinderea tuturor celor despre care a scris Dumitru Ion Dincă, dar şi a acelora la care nu a făcut referiri în lucrare, întrucât fiecare autor contribuie, în felul său, la creşterea prestigiului literaturii buzoiene.

Dacă astăzi, când umblu prin ţară şi sunt întrebat din ce judeţ vin, spun Buzău şi mi se răspunde „A, de la Marin Ifrim…”, mâine aş vrea să mi se răspundă: „De la Laurenţiu Belizan”, „de la Gina Zaharia”, , De la Laura Cozma”, „De la Dinu Petruţ”. Garantez că Marin Ifrim nu s-ar supăra, fiindcă e mereu aproape de valul celor care vin.

Laura Cozma: Se consideră că tinerii nu mai citesc şi nu mai doresc să scrie. Care credeţi că ar putea fi motivul?

Dumitru Dănăilă: Se consideră, aveţi dreptate! Însă unii generalizează şi nu e corect. Sunt, nu puţini, tineri care absolvă liceul cu note maxime şi sunt admişi la prestigioase facultăţi din lume. Sunt tineri care obţin rezultate extraordinare la olimpiade internaţionale şi naţionale, la alte importante concursuri. Nu le pot obţine dacă nu citesc. Altminteri, cartea nu prea mai are multă căutare în zilele noastre, acum e la modă internetul, o sursă de informare rapidă, dar insuficientă pentru o pregătire temeinică. Sunt de părere că nu e tocmai bine să spunem că tinerii nu citesc. Mai corect ar fi să spunem că nu citesc ce trebuie, cărţile de căpătâi, cele care ridică omul la un înalt grad de cultură.  

Dacă e vorba de literatură, numai unii care au chemare către acest domeniu îşi valorifică, spre bucuria cititorilor, calităţile artistice. Dorinţa de a scrie e bine să-i stăpânească numai pe cei cu har, pentru a evita scrisul de slabă calitate. Consider că diminuarea dorinţei de a scrie are drept cauză tot asaltul mijloacelor moderne de informare. N-avem decât să ţinem seama de acest asalt, care va fi din ce în ce mai puternic. Dacă s-a ajuns să se compună melodii pe calculator, de ce nu s-ar scrie şi romane?  Să nu subestimăm capacităţile calculatorului, dar să folosim cu mai mult curaj formele de exprimare artistică tradiţionale.

Laura Cozma: Consideraţi că instituţiile statului sprijină cultura?

Dumitru Dănăilă: Se ştie, cultura dispune de cele mai mici fonduri alocate anual din bugetul statului. Din start, putem spune că sprijinul material acordat culturii este insuficient, în condiţiile în care monumente istorice de valoare inestimabilă se degradează sub ochii noştri, iar patrimoniul cultural mobil nu este bine întreţinut. Altminteri, cultura colaborează cu celelalte instituţii ale statului pentru mai buna valorificare a resurselor de care dispune. Dovada: deşi fondurile repartizate sunt mici, rezultatele din acest domeniu sunt semnificative, cultura aducându-şi, ca dintotdeauna, o importantă contribuţie la progresul societăţii.  Bunăoară, cu toate că nu sunt bani, se tipăreşte un impresionant număr de reviste de cultură. Prea puţin faţă de cerinţe şi într-un tiraj prea mic. Dacă numai pentru revistele de cultură s-ar acorda o sumă mai mare de bani, ar creşte numărul celor care citesc şi urmarea ar fi un nivel mai bun de pregătire a lor.

Laura Cozma: Aţi participat la şedinţele de cenaclu din Ante Portas de multe ori. Cum vi se pare atmosfera şi care credeţi că este nivelul creaţiilor?  

Dumitru Dănăilă: Sunt de părere că cenaclul este cu precădere locul de întâlnire al tinerilor creatori de literatură. Cei în vârstă îşi au şi ei rolul lor într-un cenaclu, pot veni, când şi când, cu experienţa lor, fără a participa însă la fiecare şedinţă. Mă bucur că am fost invitat la şedinţele de la Ante Portas, unde am întâlnit o atmosferă de lucru entuziastă, un grup de tineri talentaţi şi dornici să se afirme în lumea atractivă şi fascinantă a literaturii. Deşi tânăr, cenaclul a publicat deja un volum de creaţii ale membrilor săi, iar al doilea este în pregătire, semn că se lucrează cu străşnicie. Este suficient, cred, să spunem Laurenţiu Belizan, Gina Zaharia, Roxana Mihaela Boboc, Laura Cozma, Dinu Petruţ şi ne facem deja o părere despre nivelul creaţiilor, despre seriozitatea cu care este abordat actul artistic. Mi se pare salutară ideea de a invita la şedinţele cenaclului oameni de cultură valoroşi, scriitori cu experienţă. Ar fi bine, cred, să vedem la şedinţe chiar reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului judeţean.  Ar afla direct de la sursă dorinţele membrilor şi, poate, i-ar sprijini mai mult.

Laura Cozma: Cum vi se pare revista cenaclului Ante Portas?

Dumitru Dănăilă: Felicit cenaclul pentru iniţiativa de a înfiinţa o revistă pe Internet. Începutul este de bun augur. Observ cu plăcere cum ceva se schimbă zilnic în structura şi conţinutul revistei. Aşa şi trebuie să fie până când vă veţi găsi calea, până vă veţi definitiva programul, structura şi modalităţile artistice de valorificare a produselor literare proprii,  până când veţi stabili colaboratori care să dea prestigiu publicaţiei aflate la început de drum. Vă doresc succes şi vă asigur că voi citi cu interes revista despre care îmi va face plăcere să vorbesc din nou,  mai târziu, când va fi în plinătatea forţelor sale. Aştept cu nerăbdare şi revista pe care să o ţin în mână şi să-i dau cu înfiorare paginile. Sunt sigur că v-aţi gândit deja la ea şi că veţi găsi firme, instituţii sau persoane particulare care să vă sponsorizeze.

Laura Cozma: Mulțumim! Să trecem la câteva întrebări despre dumneavostră. Cum aţi început să scrieţi?

Dumitru Dănăilă: Dacă mă duc în trecutul îndepărtat, prin clasa a patra am scris o compunere despre primăvară. Tatălui meu, care avea oarece înclinaţii literare, i-a plăcut şi m-a îndemnat să scriu o poezie pe aceeaşi temă. Venind mai aproape în timp, am trimis la redacţia „Viaţa Buzăului” unele însemnări care au şi fost publicate aproape aşa cum fuseseră concepute. Primul articol important, apărut pe fondul ziarului amintit, datează din perioada practicii studenţeşti. Eram în stare atunci să cumpăr tot tirajul, pentru a arăta tuturor unde am avut onoarea să semnez.

Dacă e vorba de roman, singurul gen literar pe care l-am abordat până în prezent, am început să scriu târziu, după ce am ieşit la pensie. Nu pentru că doar atunci dispuneam de timp, ci şi pentru că mi se părea că nu acumulasem destul pentru a spune altora poveşti de viaţă interesante. Visul meu era să scriu un singur roman, autobiografic, „Destine la indigo”. Aprecierile venite în urma publicării acestei poveşti smulse din suflet m-au determinat să continui. Am publicat până acum şase romane, al şaptelea, „Umbra în uniformă”, va apărea probabil până la sfârşitul anului, dacă vor fi bani, iar al optulea, „Următorul”,  e scris mai mult de jumătate. După „Destine la indigo”, mi-am propus să scriu un roman pe an. Sună bine, anul şi romanul. Să vedem cât timp îmi voi putea ţine promisiunea…

Laura Cozma: Nora Iuga spunea la un eveniment Literatura de azi că preferă să scrie pe un caiet studenţesc şi apoi la o maşină de scris. Dumneavoastră folosiţi aceeaşi metodă sau scrieţi la calculator?

Dumitru Dănăilă: În afară de cazurile când nu era vorba de ceva urgent, care trebuia să apară în ziarul de a doua zi, mi-am scris articolele acasă, la maşină, deşi aveam dactilografe la redacţie. Noaptea mă gândeam la conţinutul articolului, iar dimineaţa, înainte de a se trezi ai casei, îl înşiram la maşina de scris. Nu mi-a fost greu să schimb apoi maşina de scris cu calculatorul.

Acum îmi scriu romanele direct pe calculator, chiar dacă se consumă energie electrică în timp ce caut cuvântul potrivit, chiar dacă, uneori, de oboseală, capul tinde să cadă pe taste.

Laura Cozma: Cum vă vin ideile de romane?

Dumitru Dănăilă: Greu, foarte greu! Aşa aş răspunde pe scurt. Fixarea asupra unei idei, a temei pe care doresc să o dezvolt,  reprezintă pentru mine perioada cea mai dificilă a elaborării unui produs scriitoricesc. În timp ce aleg subiectul, am în vedere, între altele: să fie de actualitate, să cuprindă o problematică de larg interes, să capteze un număr cât mai mare de cititori, să nu fie arid, plat, ci să emoţioneze, să nu distoneze cu ceea ce se face corect astăzi în literatură, să fie durabil în timp. În câteva cuvinte, aş spune că alegerea temei viitorului roman începe odată cu primele pagini ale celui aflat în lucru.

Laura Cozma: O ultimă întrebare. Ce părere aveţi despre prieteniile literare? Credeţi că rezistă în timp?

Dumitru Dănăilă: Sunt frumoase prieteniile literare şi avem destule  dovezi ale trăiniciei lor. Se confirmă astfel că tot ce este întemeiat pe o bază solidă rezistă. Orice prietenie, fie că e literară sau nu, are soarta destrămării dacă s-a  clădit pe terenul alunecos al interesului ori dacă pe parcurs au apărut minciuna, înşelătoria, invidia şi alte rele care pot distruge ce a fost frumos odată. Prieteniile literare au, de multe ori, o viaţă scurtă pentru că în lumea literelor orgoliile sunt foarte mari. Asta nu înseamnă însă că nu avem şi în zilele noastre prietenii literare de invidiat.

Laura Cozma: Vă mulțumesc pentru timpul acordat. Sunt convinsă că veți reuși să vă păstrați, mulți ani, promisiunea „anul și romanul”. Recunosc, eu vă aștept romanele cu nerăbdare.