Drumuri separate?

        „Cel mai frumos cântec vine pe furiș” reprezintă un dialog idilic care m-a dus cu gândul la „Luceafărul”. Dar nu se identifică cu el. Cei „vinovați” de apariția acestui volum de poezie, Mihaela Roxana Boboc și Tudor Cicu, și-au conturat personaje lirice într-un dialog dens. Teme comune, perspective distincte.

     Vocea feminină vede dragostea prin ochii de mamă: „scrisorile se întorc în penița care le-a scris/ precum pruncul în pântecele durereii” (Istoria nu se scrie de două ori). Sensibilitatea feminină privește viața cu maturitate: „Taci, dragul meu,/ vorbește-mi despre călătorie ca și cum ai vorbi/ despre moarte” (Trenuri fără destinație). Totuși, nesiguranța îi umbrește gândul: „vei fi acolo/ să scriem povestea?” (Jurăminte de dragoste printre stabilopozi).

      Vocea masculină își exprimă doleanța:  „Să fii a mea...și eu, povestea ta” (Vis de iarnă), dar, mai ales, cumpătarea: „universul nu e decât un spațiu/ o înfundătură sublimă...”(Nu te opri...). Convorbirile cu Dumnezeu „Și totuși, nu înțeleg, Doamne,/ arunc piatra și ea mă lovește pe mine.” (Ce bine, ce bine ne stă nouă așa), trădează necesitatea de a înțelege pe deplin creația divină.

Pentru ea „singurătatea nu vine niciodată ca un musafir poftit/ să-i așezi dinainte inima și să-i spui/ locuiește-mă” (Cel mai frumos cântec vine pe furiș), iar pentru el „și peste o mie de ani acest cântec de dragoste/ îți va pândi trecerea ta pe furiș” (Mă gândesc că poate peste mulți ani).

           Frumoasa este adolescenta matură pentru care așteptarea trece dincolo de moarte „sunt mortul care-și plimbă degetele pe chipul iluziei,/ când ceasul a rămas suspendat în mâinile tale;/ te aștept să-mi scrii despre viață/ ca și când n-aș fi părăsit-o niciodată/ și m-aș fi născut femeie în pântecele iubirii;” (Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă). Dar iubitul depășește încântarea adolscentină, infiltrându-se în realitate „Vezi tu, fata frumoasă, fată a depărtărilor…Nici nu știi/ cum norii negri, rău prevestitori mi s-au cățărat în suflet/ ca iedera pe pereți./ Dar la fel de hotărât am mai dobândit ceva din poveste…/ De aceea, n-am să intru cu tine, fată frumoasă, în toamnă/ Aceste amăgiri sunt ca apele închipuite la orizont” (N-am să intru cu tine, singurătate, în toamnă).

      La sfârșit el are posibilitatea de a alege  „tu m-ai condus până la răscrucea poemului.” (În loc de adio...), iar ea așteaptă revederea „și-n loc de adio îți spun doar: va urma!” (...Va urma).

        Mihaela Roxana Boboc și Tudor Cicu reușesc să inducă cititorului fiori, pentru a citi mai departe. Frumusețea volumului incită prin stilulurile bine conturate ale autorilor. Drumurile separate duc pe un drum comun. Drumul poeziei.