Renacimiento

Renacimiento

e ciudat cum dragostea trăia în noi /două trupuri asimetrice

unul împins în abis

celălalt așteptând absolutul la semafor

ecoul străzii penetrează vârfurile degetelor până-n ventriculul stâng

băiatul cu ochii verzi rătăcește în intersecție cu o lanternă

durerea străpunge bitumul ca un buldozer

Aristotel ar scrie o întreagă teorie despre asta dar ce mai poti spune despre moarte?

lumina nu se adăpostește după întuneric și respiră greu lângă el

ultimul cântec pe clapele coastelor s-a prescris

azi dimineață pulsul i s-a oprit

acum am văzut lumina pentru prima dată

doar eu pot cuprinde pământul într-o îmbrățisare

 Renacimiento

it’s strange how love inhabited us / two asymmetrical bodies

one pushed to the abyss

the other stopped at traffic lights, waiting for the Absolute

the street’s echo penetrates the tips of my fingers all the way up to the left ventricle

a green-eyed boy wanders in the intersection with a lantern

pain pierces the bitumen like a bulldozer

Aristotle would have written a whole theory on this but what more is there to say about death?

the light does not hide behind darkness and breathes hard beside it

the last song played on the keys of the ribs has faded out

its pulse stopped this morning

now I see the light for the first time

only I can hold the earth in my arms

(poem apărut în revista Cordite, Australia,
traducere de Cristina Savin)