Călător prin Brăila

Călător prin Brăila - altfel

Ți s-a întâmplat să oferi tot ceea ce ai mai bun și frumos din tine și să nu te simți apreciat sau să simți că nu mai faci față problemelor?

În fiecare frumos există o umbră, dar ea îi dă măreția. Bucură-te de fiecare vers al vieții tale!

Începe să visezi. Lasă totul în urmă și fugi în căutarea ta, pentru că tu ești singurul care poate alege persoana autentică din interiorul tău.

Eu, când simt că nu mai pot, plec departe de lume. Îmi țin viața de mână și mă bucur de fiecare rază de soare care îmi cade pe față sau fiecare lacrimă scursă de nori.

Dar unde să merg prin pandemie? În pană de idei, am plecat pe un răpăit de ploaie, în Brăila.

Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele „Drinago” într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, „Libro del conoscimiento” (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339).

Din vremuri imemoriabile, locuitorii Brăilei s-au ocupat cu agricultura, creșterea animalelor și pescuitul pe malul vestic al Dunării. Un velier, stema orașului Brăila, a fost simbolul comerțului, ocupația principală a locuitorilor din această zonă. În 1836, Brăila a fost declarat port-liber. –sursa wikipedia

De aceea, ce credeți că am vizitata prima dată? Faleza. Pentru că dorul de mare, dorința puternică de a revedea o părticică a firescului, m-a fascinat. Briza m-a revigorat și spiritul de aventurier a reîviat în mine. Așa, am descoperit și că vasele din port nu sunt ținute la mal doar de ancoră, ci și de un board care poate susține câteva vase.

Ce am mai reușit să văd din Brăila în cele câteva ore? Centrul, unde clădirile vechi m-au purtat în timp, Teatrul Maria Filiotti (pe care, din păcate, l-am văzut doar de afară) și aleea plină cu umbreluțe.

Tu pe ce meleaguri călătorești în această perioadă?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pe orbita „Literatura de azi” - cu Odilia Roşianu

Foto: Ovidiu Moisin Photographer „Meseria” a căutat-o de la o vârstă fragedă pe Odilia Roşianu. Prima carte corectată a fost „Eseuri despre folclor” (apărută în anul 1984), a prof. univ dr. Nicolae Roşianu. După ce a fost „racolată” de Daniel Cristea-Enache , în 2013, a devenit redactorul șef al revistei online Literatura de azi. Laura Cozma: Cum l-ai cunoscut pe Daniel Cristea-Enache și cum a început povestea Literatura de azi? Odilia Roşianu: L-am „cunoscut” pe Daniel Cristea-Enache în anii ’90, prin cronica de întâmpinare pe care o făcea încă de atunci. Apoi, la TVR Cultural unde emisiunea pe care o realiza se numea chiar „Literatura de azi”. În cele din urmă, cred că prin 2011, ne-am „împrietenit” pe Facebook. Nu știu cum m-a „cunoscut” Daniel Cristea-Enache, dar asta e o întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cei care au fost racolați de el la începutul existenței paginii de Facebook Literatura de azi. A fost odată ca nicio

Citiți mai multe

Dumitru Dănăilă – un spirit la confluența dintre înțelepciune și talent

Inspirația l-a căutat de la o vârstă fragedă, iar meseria de redactor i s-a potrivit ca o mănușă lui Dumitru Dănăilă, după ce a absolvit Facultatea de Ziaristică din București, în anul 1974. A fost redactor la ziarele „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „În slujba patriei”, secretar de redacție la ziarul „Opinia”. După ce a fost lector al mai multor volume, apoi a îngrijit edițiile laureaților „Concursului Național de Creație literară Vasile Voiculescu”, și-a publicat primul roman în anul 2008, „Destine la indigo”. În prezent, are șase romane publicate. Laura Cozma: Bună ziua, domnule Dănăilă! Mă bucur că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări. Prima mea întrebare ar fi despre literatura buzoiană. Credeţi că este bine reprezentată la nivel naţional? Dumitru Dănăilă: Buzăul, aşezare străveche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 376, în scrisoarea patristică Pătimirea Sfântului Sava, este situat în zona de confluenţă a trei import

Citiți mai multe

Fuga spre tine

Cristian, cea mai viguroasă credință care te lovește fără să vrea sau să vrei, este iubirea. Cristian, trebuie să știi cât de mult îl strig(am), în învelișul stâng al toracelui, fără să îi vibreze nimic în trompa lui Eustachio. Căușul palmelor ascunde mireasma putredă a limbajului trupesc din lama dulce a timpului. Cristian, credeam că în ziua când nu mai trăiești pentru tine ești definiția unui om mort și viu, totodată. Dar, dacă te desprinzi de durere concepi dragostea și împlinirea. Atunci, articulația pumnului se deschide, iar vârfurile degetelor tale se sprijină în buricele degetelor mele pentru a păși împreună spre soarele zâmbetului tău. Cristian, trăiesc și în el, la fel ca puiul de om în mamă.

Citiți mai multe

Laura Cozma

Faceți căutări pe acest blog