Treceți la conținutul principal

La pas cu viața în Munții Buzău









În timpul săptămânii ai prea mult de muncă? Când pleci acasă încă te gândești la ce ai lăsat nerezolvat?  Simți că „timpul nu mai are răbdare?” 
Fă pace cu tine! Natura e locul unde te vei regăsi. Acumulează din energia ei și alege o destinație de vis pentru weekend! Dar (cel mai important) petrece timpul liber pe umărul care te susține indiferent de circumstanțe!
Eu mi-am luat viața de mână și am pornit pe un drum de țară, prăfuit. Mașina gonea de parcă simțea nevoia să evadeze. Nu a plâns, nu a obosit, chiar dacă Munții Buzăului sunt destul de abrupți, iar traseul nu era marcat. Destinația? O adevărată comoară naturală: Trovanții (sau Babele de la Ulmet) situați în comuna Bozioru, din județul Buzău.
Soarele ardea, mirosea a vară, în sfârșit! Urcam la pas din pășune spre Trovanți, alături de Florin „uriașul” ghid, de doar 12 ani. (Ce m-a uimit cu adevărat? Florin nu are internet pentru că nu are calculator sau telefon, dar Florin știe să iubească natura. Știe toată istoria locului și îl vei găsi zilnic pe pășune, gata de treabă!)
Trovanții sunt, de fapt, pietre formate din nisipul de pe fundul mării care exista cândva pe acest teritoriu. Au diferite forme bizare.  În vârful dealului am întâlnit Coloanele, iar prin pădure am dat peste Binoclul, Chitara,  Microfonul, Melcul și bucăți din Scaunul lui Dumnezeu (care conform spuselor lui Florin, s-a dărâmat din cauza cutremurului din `77).
Dacă ți-am stârnit curiozitatea, te las să admiri pozele până vei ajunge și tu! 



coloanele




Florin
chitara

bucăți din
scaunul lui
Dumnezeu
melcul




mormântul Luanei


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

în orașul meu plouă

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine  rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie  îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație  din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea

Doar noi

Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz  ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5  de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul  în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc  de-a baba oarba cu destinul....

Între ei și tine

 Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima  cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț,  lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm.