Lama Dulce a Timpului
ceva din mine mă împinge să privesccum noaptea geme ușor înspre zicerneala se desprinde de omul vitruvian ca un avatarmă privești așa cum un copil atinge o jucărie nouăte ascunzi în mine de tornada secundelorcare sapă riduri și usucă inimicâteodată îmi mulțumești că te-am resuscitatne dezgolim de răni când limbile ceasului se despicăclipind a miere cu veniniar tu intri și mai puternic și mă străbațiîntr-o apoteoză a timpului care te-a învățat în sfârșitsă mă iubeștiThe Sweet Blade of Time
something in me urgesme to contemplatethe whisper of night into daylike an avatar, the ink migrates from the Vitruvian Manyou watch me the way a child touches a new toyyou take shelter in me from the tornado of momentsthat carves wrinkles and desiccates heartssometimes you thank me for reviving youwe expose our wounds when the tongues of the clock forkspitting poisonous nectarand you push even harder and you walk through mein an apotheosis of time that has finally taught youto love me(poem apărut în revista Cordite, Australia,traducere de Cristina Savin)
Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț, lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm.
Comentarii
Trimiteți un comentariu