EVERESTUL CUVÂNTULUI

Cu acest volum de debut, Laura Cozma își face apariția ca o picătură de rouă pe geana unei dimineți de mai. La o cafea cu timpul, autoarea se destăinuie prin versuri care opresc în loc și cel mai grăbit călător. Fiindcă iubirea, că despre această „lamă dulce a timpului” ne vorbește Laura, este diamantul din pieptul vieții, flacăra pe care nicio furtună n-o poate stinge, drumul pe care orbii zăresc lumina, iar curajoșii devin alpiniști pe Everestul cuvântului.

Și cât de confortabil este locul pe care autoarea l-a ales: poezia!

Convinsă că geografia stărilor poate forma lejer continente de suflet, Laura lasă marea să sărute țărmul, Carul Mare să-i brăzdeze pieptul, umbrele să joace șah cu felinarele.

Însă ne dezvăluie că și reginele îngenunchează uneori. Putem vedea asta într-o fotografie superbă, surprinsă de poetă. Poți ghici locul lor de refugiu, după drumul cu albăstrele ivit din senin. Ori după cercul de foc care se ridică deasupra pământului, și aleargă toți norii deodată.

Când fulgerele se alintă poposind pe o platoșă de catifea stelară, înseamnă că au trecut prin versurile Laurei Cozma și au înțeles deja că dragostea locuiește, în același timp, atât în fața cât și în spatele zidurilor, puternică precum un soldat care merge cu frontul în spate și-l lasă unde vrea el.

De fapt, iubirea e duelul dintre două culori intense, iar dorul și dorința devin, pe rând, protagoniști și spectatori, iar când le e foame se așază la aceeași masă cu punctele cardinale. Îmbrățișarea cu acestea nu-i derutează, doar îi trimite să cunoască parfumul spinilor.

Dar Laura știe că „iubirea în întueneric-diez” are note înalte, iar partitura pe care se alintă pare împrumutată de la pianiști celebri, scrisă cu raze de lună și dirijată de privighetori! De aceea se îmbracă, uneori, „în roșu/ pe sub hainele negre”!

„Am devenit un alt tu/ iar tu ești liniștea dinlăuntru’ meu”, ne mărturisește poeta, în poemul „Inferno”.

Așadar, zadarnic ar încerca toboșarii să împânzească orașul. Tristețea își pune rochie de gală și merge pe lângă ei. Dacă ar atinge ghețari, aceștia s-ar topi. Dacă ar desena o mulțime de păsări, s-ar pierde printre ele.

Însă, Laura adună pietrișul din vadul iubirii și se amestecă printre condamnații cu chip de înger. Așa arată adevărata iubire: iese din poezia Laurei Cozma, ca dintr-un tablou cu ceață și nuferi, pe care iubitorii de literatură îl găsesc în galeriile de artă profundă.

Gina Zaharia