cum ar fi ca pământul să guste
din paleta unui pictor
să fim un arbitru al celuilalt
și să ne măzgălim unul pe altul
eu
ți-aș solidifica toate culorile
într-o pată picturală
pentru ca imaginarul să fugă
cu toate viețuirile de geniu nebun
ochii verzi i-aș fasona
într-o lacrimă de lumină
oare tabloul creierului
se rupe în viață?
câteodată
nu puteam suporta imaginea din oglindă
acum văd
culorile desprinzându-mi-se de trup
precum un alt eu
stă prins de halatul eternului alb
Art of Dystopia |
Comentarii
Trimiteți un comentariu