Dragule, te-ai gândit vreodată
ce este viața?
Eu cred că este un poem scris pe
nori. Un poem pe care încercăm să îl rescriem după fiecare furtună, pentru că
tindem mereu spre perfecțiune, doar că acest lucru nu e posibil fără un
miracol.
Perfecțiunea stă mereu în umbra
existenței noastre, perfecțiunea este în mâna celui care ne îndrumă pașii.
Miracolul apare atunci când
credința noastră este adevărată, iar miracolul este veșnic.
De ce testamentul nemuririi a
fost scris prin vorbele sacre? Deoarece omului ia fost dăruită o clepsidră,
pentru a găsi magia otrăvitoare a iubirii.
De aceea, noi suntem vinovați de
fericirea noastră! Iar fericirea, nu stă în lucruri, ci în oameni. Și e foarte
greu să găsim grăuntele de aur în nisip.
E greu să ne găsim jumătatea,
fiindcă dacă iubim o persoană și ea nu simte la fel, nu o putem obliga să ne
dăruiască ceea ce i-am oferit.
E foarte greu să găsim un prieten
adevărat. Nu toți pot simți și vedea aceleași lucruri ca noi.
Totuși, suntem singurii care
putem alege lângă cine dorim să fim și ce dorim să fim: o persoană fericită,
căreia să nu îi fie teamă să se arate cum e, sau o persoană care așteaptă ca
ceilalți să fie ca ea.
Dar nu uita! Ochiul din lunetă
pătrunde în epiderma sufletului, în cel simplu și luminat întru frumos, lipește
aurul desăvârșirii.
Tu ai întâlnit vreodată de acea
persoană care emană dragoste chiar și în trecere?
Eu da. Pe tine. De atunci, simt
cum timpul stă țintuit pe aceeași pendulă. În creier, mi-a crescut o inimă din
care nu ai mai ieșit.
Știi? Chiar dacă aș străbate tot
universul, nu aș putea egala sentimentul.
Chiar dacă are prea multă sare
sau piper, dragostea are gust. Condiția este să fie adevărată, pentru a deveni
singulară într-un univers entropic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu