Dragoste și entropie

Dragule, te-ai gândit vreodată ce este viața?

Eu cred că este un poem scris pe nori. Un poem pe care încercăm să îl rescriem după fiecare furtună, pentru că tindem mereu spre perfecțiune, doar că acest lucru nu e posibil fără un miracol.

Perfecțiunea stă mereu în umbra existenței noastre, perfecțiunea este în mâna celui care ne îndrumă pașii.

Miracolul apare atunci când credința noastră este adevărată, iar miracolul este veșnic.

De ce testamentul nemuririi a fost scris prin vorbele sacre? Deoarece omului ia fost dăruită o clepsidră, pentru a găsi magia otrăvitoare a iubirii.

De aceea, noi suntem vinovați de fericirea noastră! Iar fericirea, nu stă în lucruri, ci în oameni. Și e foarte greu să găsim grăuntele de aur în nisip.

E greu să ne găsim jumătatea, fiindcă dacă iubim o persoană și ea nu simte la fel, nu o putem obliga să ne dăruiască ceea ce i-am oferit.

E foarte greu să găsim un prieten adevărat. Nu toți pot simți și vedea aceleași lucruri ca noi.

Totuși, suntem singurii care putem alege lângă cine dorim să fim și ce dorim să fim: o persoană fericită, căreia să nu îi fie teamă să se arate cum e, sau o persoană care așteaptă ca ceilalți să fie ca ea.

Dar nu uita! Ochiul din lunetă pătrunde în epiderma sufletului, în cel simplu și luminat întru frumos, lipește aurul desăvârșirii.

Tu ai întâlnit vreodată de acea persoană care emană dragoste chiar și în trecere?

Eu da. Pe tine. De atunci, simt cum timpul stă țintuit pe aceeași pendulă. În creier, mi-a crescut o inimă din care nu ai mai ieșit.

Știi? Chiar dacă aș străbate tot universul, nu aș putea egala sentimentul.

Chiar dacă are prea multă sare sau piper, dragostea are gust. Condiția este să fie adevărată, pentru a deveni singulară într-un univers entropic.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pe orbita „Literatura de azi” - cu Odilia Roşianu

Foto: Ovidiu Moisin Photographer „Meseria” a căutat-o de la o vârstă fragedă pe Odilia Roşianu. Prima carte corectată a fost „Eseuri despre folclor” (apărută în anul 1984), a prof. univ dr. Nicolae Roşianu. După ce a fost „racolată” de Daniel Cristea-Enache , în 2013, a devenit redactorul șef al revistei online Literatura de azi. Laura Cozma: Cum l-ai cunoscut pe Daniel Cristea-Enache și cum a început povestea Literatura de azi? Odilia Roşianu: L-am „cunoscut” pe Daniel Cristea-Enache în anii ’90, prin cronica de întâmpinare pe care o făcea încă de atunci. Apoi, la TVR Cultural unde emisiunea pe care o realiza se numea chiar „Literatura de azi”. În cele din urmă, cred că prin 2011, ne-am „împrietenit” pe Facebook. Nu știu cum m-a „cunoscut” Daniel Cristea-Enache, dar asta e o întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cei care au fost racolați de el la începutul existenței paginii de Facebook Literatura de azi. A fost odată ca nicio

Citiți mai multe

Dumitru Dănăilă – un spirit la confluența dintre înțelepciune și talent

Inspirația l-a căutat de la o vârstă fragedă, iar meseria de redactor i s-a potrivit ca o mănușă lui Dumitru Dănăilă, după ce a absolvit Facultatea de Ziaristică din București, în anul 1974. A fost redactor la ziarele „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „În slujba patriei”, secretar de redacție la ziarul „Opinia”. După ce a fost lector al mai multor volume, apoi a îngrijit edițiile laureaților „Concursului Național de Creație literară Vasile Voiculescu”, și-a publicat primul roman în anul 2008, „Destine la indigo”. În prezent, are șase romane publicate. Laura Cozma: Bună ziua, domnule Dănăilă! Mă bucur că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări. Prima mea întrebare ar fi despre literatura buzoiană. Credeţi că este bine reprezentată la nivel naţional? Dumitru Dănăilă: Buzăul, aşezare străveche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 376, în scrisoarea patristică Pătimirea Sfântului Sava, este situat în zona de confluenţă a trei import

Citiți mai multe

Fuga spre tine

Cristian, cea mai viguroasă credință care te lovește fără să vrea sau să vrei, este iubirea. Cristian, trebuie să știi cât de mult îl strig(am), în învelișul stâng al toracelui, fără să îi vibreze nimic în trompa lui Eustachio. Căușul palmelor ascunde mireasma putredă a limbajului trupesc din lama dulce a timpului. Cristian, credeam că în ziua când nu mai trăiești pentru tine ești definiția unui om mort și viu, totodată. Dar, dacă te desprinzi de durere concepi dragostea și împlinirea. Atunci, articulația pumnului se deschide, iar vârfurile degetelor tale se sprijină în buricele degetelor mele pentru a păși împreună spre soarele zâmbetului tău. Cristian, trăiesc și în el, la fel ca puiul de om în mamă.

Citiți mai multe

Laura Cozma

Faceți căutări pe acest blog