Cristian,
nu am crezut niciodată
că suntetul ambulanței duce cu elbucuria,
înfășată în spaima durerilor
ce vestesc pogorârea din uter.
Vehemența durerii,
de punctele mici înjunghiate
în șira spinării,
rămâne țintită
când mâini străine desparte pântecul
din care țâșnește lumina Divină.
Cristian,
frigul învelea în promoroacă
fericirea,
iar primul glas de turturică
a umplut sala de spectacol.
Așa am înțeles că Raiul
există (și) pe pământ,
prin tine!
Comentarii
Trimiteți un comentariu