Dragoste,
te-am strigat din toate cotloanele
inimii,
până te-ai aglutinat în mine,
să devii și să-mi fii.
Acum,
am putere să râd când visele
coboară (uneori) în bernă,
pentru că irisul verde îți e plin
de senin și liniște.
Dragoste,
(cum aș putea să îți spun altfel?)
ești plăsmuit din iubire, pogorât în iubire.
Împarți
întregul din mine.
Lumina erupe apoi, se întoarce ritmic
(în noi).
Învăț să merg
către mâinile tale în care stă lumea
omizilor din care înfloresc aripile
și călăuzesc mașinile din parcare
spre calea fericirii,
fără întoarcere, fără suspin.
Cristian,
ce minune a creat Domnul
(prin tine)!
Comentarii
Trimiteți un comentariu