Laura Cozma

mă gândesc cum ar fi ca pământul să guste din paleta unui pictor să fim un arbitru al celuilalt și să ne măzgălim unul pe altul eu ți-aș solidifica toate culorile într-o pată picturală pentru ca imaginarul să fugă cu toate viețuirile de geniu nebun ochii verzi i-aș fasona într-o lacrimă de lumină oare tabloul creierului se rupe în viață? câteodată nu puteam suporta imaginea din oglindă acum văd culorile desprinzându-mi-se de trup precum un alt eu stă prins de halatul eternului alb Art of Dystopia

Dragule, te-ai gândit vreodată ce este viața? Eu cred că este un poem scris pe nori. Un poem pe care încercăm să îl rescriem după fiecare furtună, pentru că tindem mereu spre perfecțiune, doar că acest lucru nu e posibil fără un miracol. Perfecțiunea stă mereu în umbra existenței noastre, perfecțiunea este în mâna celui care ne îndrumă pașii. Miracolul apare atunci când credința noastră este adevărată, iar miracolul este veșnic. De ce testamentul nemuririi a fost scris prin vorbele sacre? Deoarece omului ia fost dăruită o clepsidră, pentru a găsi magia otrăvitoare a iubirii. De aceea, noi suntem vinovați de fericirea noastră! Iar fericirea, nu stă în lucruri, ci în oameni. Și e foarte greu să găsim grăuntele de aur în nisip. E greu să ne găsim jumătatea, fiindcă dacă iubim o persoană și ea nu simte la fel, nu o putem obliga să ne dăruiască ceea ce i-am oferit. E foarte greu să găsim un prieten adevărat. Nu toți pot simți și vedea aceleași lucruri ca noi.

Puteți să faceți o comparație între generații? Credeți că ne îndreptăm spre bine sau totul e din ce în ce mai rău? Fără să vreau fac comparație între generații, și poate datorită faptului că am fost în școli mari, de renume (începutul la Școala Ajutătoare de băieți, dar au urmat Școala nr. 15, Liceul Pedagogic, CNME Buzău) am avut de-a face cu o anumită categorie de elevi. Elevi interesați de învățătură, elevi serioși, preocupați de viitorul lor. Diferă societatea și evoluția care are un parcurs al ei, în condiții de democrație. Nu știu dacă ne îndreptăm spre bine sau spre rău, societatea merge înainte, iar noi trebuie să ne adaptăm. Trebuie să o facem cât mai bine cu putință și să dăruim tot ce avem mai bun din noi.  Știu că ați organizat foarte multe proiecte, chiar și din ipostaza de inspector școlar. Ați putea să ne povestiți despre un proiect de suflet? În cariera mea, am organizat eu însămi foarte multe proiecte, sau am asigurat consultanță. Am scris și gest

„Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi” ( Michelangelo) , dar noi suntem cei care alegem cum dori m să ne bucurăm de el. Puțini sunt cei care reușesc ca un vis din copilărie să prindă contur în realitate, iar Camelia Voicu, directoare a Liceului „Mihai Eminescu” (Buzău), este una dintre aceste persoane. Sunt onorată că ați acceptat acest dialog. Recunosc, de câțiva ani tot mă g ândesc la subiectul învățământ. Simt o chemare și, în același timp, o teamă. Adesea ne imaginăm lucrurile a fi ușoare, dar povestea din spate poate fi uneori un subiect de roman. Să începem cu începutul. De ce ați ales această meserie și de ce ați ales materia biologie?               E o întrebare ușoară și totodată grea. Cred că alegerea acestei meserii, vine de undeva din copilărie, în care principala formă de activitate preferată de mine era jocul de-a profesoara. Încă nu aveam conturată orientarea către o disciplină c ând aliniam păpușile și foloseam o ușă drept tablă, pentru a