Sighișoara – o prietenă de suflet

Câteodată îmi spun simplu: sunt doar un om!

Ei bine, da. Iar tu, ești un om la fel ca mine care se blochează de problemele de zi cu zi și se refugiază lângă cei dragi. De ce? Gândul pueril că ei nu te vor răni niciodată. De aceea nu mai simți niciun efort atunci când vine vorba de ei.

Dar te-ai întrebat vreodată ce înseamnă fericirea pentru tine? Da, fericirea celor din jur (asta dacă ai un suflet prea bun - cum puțini îl mai au). Totuși, ce faci, concret, pentru fericirea ta?

Vine o vreme când nu te mai simți bine să stai cuminte pe ramura ta. Știi? Nicio pasăre nu stă prea mult într-un loc. Nu te abandona niciodată în singurătatea neagră din interiorul tău și nu renunța la ceea ce te face radios.

Cea mai mare prostie este să așteptăm ca cineva să ne facă fericiți. Noi suntem singurii responsabili de fericirea noastră. Iar dacă ești fericit, dacă ești plin de lumină, poți să dai dragoste în jurul tău.

Nu te ambiționa. Toți avem nevoie de o pauză. Toți avem nevoie să ne redescoperim. Zboară! Dar zboară spre tine.

Eu îmi accept cu bucurie fiecare înfrângere. Pentru că de fiecare dată fug să mă regăsesc. Unde? Departe de toți și de orice gând.

Într-o zi am fugit la Sighișoara. Mă striga. Mă striga atât de tare și am simțit nevoie să o îmbrățișez.

Ea e o prietenă pe care nu oricine o poate avea. E greu de descifrat. Dacă nu decodifici bine ceea ce îți spune, poți doar să fii unul dintre cei care vin și pleacă.

Nu pot să vă povestesc despre ea. Nu aș avea cuvânt să bată atât de tare precum limbile ceasului una peste cealaltă. Nu aș avea cuvânt să urce pe fiecare scară a gândului acoperit de întunericul luminii.

În Sighișoara nu e vorba doar de ceea ce vezi, ci despre ceea ce simți...

Sper că pozele mele te vor face curios să faci o escapadă.

Biserica Mănăstirii

Cetatea Sighișoara

Cimitirul Evanghelic din Deal

Scările acoperite

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dumitru Dănăilă – un spirit la confluența dintre înțelepciune și talent

Inspirația l-a căutat de la o vârstă fragedă, iar meseria de redactor i s-a potrivit ca o mănușă lui Dumitru Dănăilă, după ce a absolvit Facultatea de Ziaristică din București, în anul 1974. A fost redactor la ziarele „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „În slujba patriei”, secretar de redacție la ziarul „Opinia”. După ce a fost lector al mai multor volume, apoi a îngrijit edițiile laureaților „Concursului Național de Creație literară Vasile Voiculescu”, și-a publicat primul roman în anul 2008, „Destine la indigo”. În prezent, are șase romane publicate. Laura Cozma: Bună ziua, domnule Dănăilă! Mă bucur că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări. Prima mea întrebare ar fi despre literatura buzoiană. Credeţi că este bine reprezentată la nivel naţional? Dumitru Dănăilă: Buzăul, aşezare străveche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 376, în scrisoarea patristică Pătimirea Sfântului Sava, este situat în zona de confluenţă a trei import

Citiți mai multe

Pe orbita „Literatura de azi” - cu Odilia Roşianu

Foto: Ovidiu Moisin Photographer „Meseria” a căutat-o de la o vârstă fragedă pe Odilia Roşianu. Prima carte corectată a fost „Eseuri despre folclor” (apărută în anul 1984), a prof. univ dr. Nicolae Roşianu. După ce a fost „racolată” de Daniel Cristea-Enache , în 2013, a devenit redactorul șef al revistei online Literatura de azi. Laura Cozma: Cum l-ai cunoscut pe Daniel Cristea-Enache și cum a început povestea Literatura de azi? Odilia Roşianu: L-am „cunoscut” pe Daniel Cristea-Enache în anii ’90, prin cronica de întâmpinare pe care o făcea încă de atunci. Apoi, la TVR Cultural unde emisiunea pe care o realiza se numea chiar „Literatura de azi”. În cele din urmă, cred că prin 2011, ne-am „împrietenit” pe Facebook. Nu știu cum m-a „cunoscut” Daniel Cristea-Enache, dar asta e o întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cei care au fost racolați de el la începutul existenței paginii de Facebook Literatura de azi. A fost odată ca nicio

Citiți mai multe

Fuga spre tine

Cristian, cea mai viguroasă credință care te lovește fără să vrea sau să vrei, este iubirea. Cristian, trebuie să știi cât de mult îl strig(am), în învelișul stâng al toracelui, fără să îi vibreze nimic în trompa lui Eustachio. Căușul palmelor ascunde mireasma putredă a limbajului trupesc din lama dulce a timpului. Cristian, credeam că în ziua când nu mai trăiești pentru tine ești definiția unui om mort și viu, totodată. Dar, dacă te desprinzi de durere concepi dragostea și împlinirea. Atunci, articulația pumnului se deschide, iar vârfurile degetelor tale se sprijină în buricele degetelor mele pentru a păși împreună spre soarele zâmbetului tău. Cristian, trăiesc și în el, la fel ca puiul de om în mamă.

Citiți mai multe

Laura Cozma

Faceți căutări pe acest blog