nu mi-am pătat niciodată mâinile
cu alt trup
altul decât al tău
am așteptat atâtea veacuri reîntâlnirea
drogându-mă cu amintirea modelării lui
precum o bucată de plastilină
colorându-l
azi mi-e dor de mine mai mult decât de tine
zilnic în fiecare oră și minut și secundă
simt bătaia continuă a daltei
pășește pe toate emisferele cerebrale
fără să sară peste vrun șanț
le pătrunde tot mai adânc
iar neuronii se înmulțesc între ei
negrul translucid îmi acoperă gândurile
așa am devenit un robot fără amintiri și dorințe
oamenii de pe stradă judecă fără să cunoască
durerea din spatele înfățișării de înger
sunt ceea ce ești atunci când nu mai ești
Comentarii
Trimiteți un comentariu