Foto: Brooke Shaden Photography |
culorile reale sângerează pe platoul
vieții iar noi primim condamnarea în noi
nu putem nimic nu poate hrăni
monstrul care plânge de pe o zi pe alta
catapeteasma se fragmentează în
ritmul unui cancer
firul translucid pur și simplu nu se
mai arată
l-am pierdut sau el m-a pierdut pe
mine în drumul spre tine am căzut în gol
pentru că pe palma ta liniile
vorbesc adevărul fără niciun sunet
simt cum ochii tăi așteaptă foamea
neobosită
dansul flăcărilor se termină curând
umbrele ies în stradă
tot ceea ce trebuie să faci e să
asculți vocea mută
dar eu cum aș putea spune timpului
să plece un timp și să aștepte
nu pot nimic nu poate ucide monstrul
care se hrănește cu tine
Comentarii
Trimiteți un comentariu