Stau în fața porților inimii tale. Luna atârnă în infinit, iar tu îmi oferi o cupă din sticla iubirii. Gust, mă infectez cu dorință.
Buzele tale împrăștie veninul cu incantație. Corzile trupului îmi vibrează la toate atingerile tale. Ești șarpele care îmi mușcă sufletul. Otrava mi se răspândește în fiecare venă și devine un drog necesar existenței.
Din desișul codrilor, Pan ne cântă la nai. Îmi sculptezi sânii cu dalta sărutului, în lumina întunericului. Încercăm să descoperim secretul facerii, dar suntem simpli actori pe o scenă divină, în teatrul Creatorului.
Penumbră. În celula gândului, pumnalul de lacrimi aleargă. Sunt prizonieră liberă. Îmi țipă inima.
Astăzi, porțile sunt închise.
Cred că acest gen prozo-poematic îți este caracteristic. Mi-a plăcut tot. Începi ok! și termini și mai ok! Felicitări Laura.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, domnule Cicu.
Ștergere