- ar trebui să-mi ții respirația
la capătul mănunchiului de lujeri
carbonizați de lumină
-ar trebui să-ți pui lentile negre
în așteptarea miliardelor de secunde
alergând cu spatele
-ar trebui să înveți farsi
să le asculți cântecul revărsat
prin mareea de maci
viața adevărată e ruptă de firul întâmplărilor
cuvintele nu se văd deseori din cauza oamenilor
oricum am farda metaforele
oricâte octave de tristețe ar urca prin ei
oricând ar ofta orgile în catedrale
prin tuburi lungi
ca niște canalizări metropolitane
în care copii născuți de niciunde
își injectează lumină
-nu ești un simplu fluture
așezat pe granule de lumină
ești sindromul lui
-ai putea aduce înapoi clinchetul primei zile
în care femeia își întindea pielea
să cuprindă Pământul într-o îmbrățișare
poem scris de Laura Cozma & Laurențiu Belizan
Comentarii
Trimiteți un comentariu