
ceva din mine mă împinge să privesc
cum noaptea geme ușor înspre zi
cerneala se desprinde de omul vitruvian ca un avatar
mă privești așa cum un copil atinge o jucărie nouă
te ascunzi în mine de tornada secundelor
care sapă riduri și usucă inimi
câteodată îmi mulțumești că te-am resuscitat
ne dezgolim de răni când limbile ceasului se despică
clipind a miere cu venin
iar tu intri și mai puternic și mă străbați
într-o apoteoză a timpulului care te-a învățat în sfârșit
să mă iubești
Comentarii
Trimiteți un comentariu