În
sinceritatea nesinceră, copacul dezgolit cu rădăcinile expuse îngropa sufletul.
Frigul intrase în oase. Dar tu, ai dilatat pământul, știind că rana deschisă se
cicatriza. M-ai îmbrăcat cu tine.
Frunzele dansează pe lacrimi de toamnă. Oare,
sunt note uitate? Îți ascult răsuflarea prin timpanele nopții.
Da, iubirea curge osmotic în mine!
Comentarii
Trimiteți un comentariu