Privesc spre orizontul cenușiu, prin fereastra lunii. Mi-ai acoperit cerul, te-ai interpus între soare și mine.
Cenușa flăcării mă orbește, dar notele pianului mă-ndrumă.
Ești o viziune necontrolată. Printre lacrimile norilor, te aud șoptind sunetele magice, ale cântecului nostru.
Sunt o pânză albă pe care-ți așterni creațiile. Îmi conturezi trupul cu pana privirii și-l colorezi cu buzele tale. Pentru tine, sufletul meu și-a lepădat haina. Ești umbra ființei mele.
Colierul iubirii mă strânge de gât. Culoarea sângelui se preschimbă.
Notele pianului se pierd în negru. Mă ții în lanțuri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu