Laura Cozma

e târziu și atât de negru în jurul meu sirenele ambulanțelor se aud tot mai clar când revăd șirul întâmplărilor 28 de pași mai aproape și alți 28 tot mai departe 28 de sărutări în 28 de vorbe aspre 28 de atingeri delicate în alte 28 de absențe îți spun mereu am fost vinovată de sinceritate dar niciodată nu am fost mai sigură ca acum omul speră să fie dorit în toate circumstanțele eu am târât după mine durerea într-o rochie albă dezchizându-i brațele nemuririi ei azi este al 28-lea ceas al așteptării ultimul aparatele din spital nu mai funcționează te las pentru eternitate așa cum mi-ai cerut întotdeauna chiar dacă niciodată nu ai fost prizonier ci doar înțesat cu mirosul meu mă declar vinovată de păcatul iubirii

nu mi-am pătat niciodată mâinile cu alt trup altul decât al tău am așteptat atâtea veacuri reîntâlnirea drogându-mă cu amintirea modelării lui precum o bucată de plastilină colorându-l azi mi-e dor de mine mai mult decât de tine zilnic în fiecare oră și minut și secundă simt bătaia continuă a daltei pășește pe toate emisferele cerebrale fără să sară peste vrun șanț le pătrunde tot mai adânc iar neuronii se înmulțesc între ei negrul translucid îmi acoperă gândurile așa am devenit un robot fără amintiri și dorințe oamenii de pe stradă judecă fără să cunoască durerea din spatele înfățișării de înger sunt ceea ce ești atunci când nu mai ești