Laura Cozma

  „ne întâlnim acolo unde nu e durere nici suspin într-o lume de hârtie din care răzbate când și când un dangăt de iubire” (din  Bonnie & the slide) - Cum ai început să scrii? - S-a întâmplat destul de devreme, pe la treisprezece ani. Am simțit nevoia unui jurnal. Era un amalgam în care povesteam despre situații, întâmplări, care mă impresionau într-un fel sau altul. Erau și reflecții, mare parte naive, despre viață. Scriam, de asemenea, despre cărțile citite și primii fiori ai dragostei. După un timp au apărut primele poezii, proze scurte. Nu m-am gândit niciodată în acea perioadă să arăt cuiva încercările mele. Singurul care le citea era tatăl meu. El a fost un mentor discret, plin de tact, încercând să mă ferească de deziluzii. Mi-aduc aminte o discuție avută prin liceu, în care îmi povestea de lumea subterană, plină de fiere, a lumii literare. În liceu nu exista un cerc literar. Mi-aduc aminte însă un episod amuzant din ultimul an. Profesoara de română ne

„mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur...” (din ayahuasca) A crescut printre cărțile bibliotecii părintești, iar acum respiră în biblioteca multora dintre noi. Laurențiu Belizan este câștigătorul Marelui Premiu la secțiunea Poezie a Concursului de Debut Literar UniCredit 2011, cu volumul „Pareidolia”, publicat de editura Humanitas, lansat la Târgul Internațional Gaudeamus. În prezent, este președintele cenaclului literar Ante Portas, fondat în 2013.   - Bună, Laurențiu! Mă bucur mult că ai acceptat acest dialog. Aș vrea să nu divulgăm micul lui secret, fiindcă „omne ignotum pro magnifico est”. - Bună, Laura! Îți garantez că, volens nolens, acest secret va deveni unul al lui Polichinelle. -  Spune-mi, te rog, cum a devenit lectura o pasiune? Știu că tatăl tău era profesor de limba și literatura română. Sunt curioasă ce rol a avut în devenirea ta ca scriitor. -  Mama mea a fost, de asemenea, dascăl, în învățământul primar. Poate păre