Când zbori cu aripile frânte, gândul îți spune să pășești. Inima nu acceptă. De ce?
Iubitule, inunzi oceanele lui Poseidon.
Cântându-i împreună cu cerul, Zeus a plecat pe Tărâmul Viselor. I-am furat penița. Îți rescriu destinul în Cartea timpului. Cerneala se scurge peste omăt.
Vei învia din cenușa neexistenței. Pe drumul pustiit de lacrimi, Infernul tău e reclădit prin mine. Ai înțeles că noi suntem lumea?
Învelită cu dragostea ta, mantia imaculată e un jar. În norii întristați, intră lumina.
Comentarii
Trimiteți un comentariu