Vis – în deșertul alb

      Atinge-mă! M-am dezbrăcat de veşmintele albe pentru tine. Preumblă-ţi răsuflarea peste sânii mei, încălzeşte-mi trupul în dansul unirii.

     Ares ne urmăreşte din globul disperării, dar sufletu-mi e îngheţat de lacrimi.

     Vântul aduce dorinţa-i însângerată. Din mijlocul deșertului alb, te ascund în coapsele mele şi ne îndepărtăm cu fulgii de nea. Precum Dionysos, te naşti a doua oară.

     Pe un vârf de munte, te alăptez cu seva pasiunii.

     Ploaia stelelor negre ne îmbrăţişează. Îţi zdrobeşte umărul stâng, dar flacăra carnală ne ocroteşte. Gândul alb învinge. Ochii verzi se îndepărtează cu luna amară.

    Nimfele vin să-ţi cureţe rana, te duc în apa mării înspumate.

     Mă distanțez. Nu sunt Afrodita, sunt doar Iarna.