Dragoste, te-am strigat din toate cotloanele inimii, până te-ai aglutinat în mine, să devii și să-mi fii. Acum, am putere să râd când visele coboară (uneori) în bernă, pentru că irisul verde îți e plin de senin și liniște. Dragoste, (cum aș putea să îți spun altfel?) ești plăsmuit din iubire, pogorât în iubire. Împarți întregul din mine. Lumina erupe apoi, se întoarce ritmic (în noi). Învăț să merg către mâinile tale în care stă lumea omizilor din care înfloresc aripile și călăuzesc mașinile din parcare spre calea fericirii, fără întoarcere, fără suspin. Cristian, ce minune a creat Domnul (prin tine)!
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)