Laura Cozma

Dragoste, te-am strigat din toate cotloanele inimii, până te-ai aglutinat în mine, să devii și să-mi fii.  Acum,  am putere să râd când visele coboară (uneori) în bernă, pentru că irisul verde îți e plin  de senin și liniște.  Dragoste, (cum aș putea să îți spun altfel?) ești plăsmuit din iubire, pogorât în iubire. Împarți  întregul din mine.  Lumina erupe apoi, se întoarce ritmic (în noi).  Învăț să merg  către mâinile tale în care stă lumea  omizilor din care înfloresc aripile și călăuzesc mașinile din parcare spre calea fericirii,  fără întoarcere, fără suspin.  Cristian, ce minune a creat Domnul  (prin tine)!