Laura Cozma

      - ar trebui să-mi ții respirația la capătul mănunchiului de lujeri carbonizați de lumină -ar trebui să-ți pui lentile negre în așteptarea miliardelor de secunde alergând cu spatele -ar trebui să înveți farsi să le asculți cântecul revărsat prin mareea de maci   viața adevărată e ruptă de firul întâmplărilor cuvintele nu se văd deseori din cauza oamenilor oricum am farda metaforele oricâte octave de tristețe ar urca prin ei oricând ar ofta orgile în catedrale prin tuburi lungi ca niște canalizări metropolitane în care copii născuți de niciunde își injectează lumină   -nu ești un simplu fluture așezat pe granule de lumină ești sindromul lui   -ai putea aduce înapoi clinchetul primei zile în care femeia își întindea pielea să cuprindă Pământul într-o îmbrățișare poem scris de Laura Cozma & Laurențiu Belizan