ceva din mine mă împinge să privesc cum noaptea geme ușor înspre zi cerneala se desprinde de omul vitruvian ca un avatar mă privești așa cum un copil atinge o jucărie nouă te ascunzi în mine de tornada secundelor care sapă riduri și usucă inimi câteodată îmi mulțumești că te-am resuscitat ne dezgolim de răni când limbile ceasului se despică clipind a miere cu venin iar tu intri și mai puternic și mă străbați într-o apoteoză a timpulului care te-a învățat în sfârșit să mă iubești
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)