Treceți la conținutul principal

II

Foto din Meli Melo Deco
 Spune-mi, prietene! Cum te simţi acum? 
 Privești un cer negru? Crezi că cineva a mușcat din soare, iar razele lui au dispărut? Strigă! Cineva de sus te va auzi mereu. 
 În viaţa fiecăruia, durerea şi fericirea urcă și coboară, se întâlnesc într-un punct, alcătuiesc un dublu helix care celebrează însăși viața. Doar de tine depinde dacă vrei să urci în acest suprem montagne-russe. 
 Uneori e mai simplu să renunți la tine decât să mai lupți pentru ceea ce iubești.   Când chihlimbarul tristeții acoperă inima, zâmbetul e inundat de lacrimi și înțelegi singur, privind la propriul tu, că ai pierdut lupta cu...Viața?
 Da! E ca o frânghie, dacă firele încep a se rupe, unul după altul,  învață să faci un nod și să mergi mai departe. Ce e important? Să nu uiți cine ești, ce ți s-a revelat în diminețile cu miros de iarbă proaspăt tăiată, în serile în care cuvintele au revenit în palmele tale, te-ai spălat cu ele pe față  și nu ți-a mai fost teamă să arăți cum ești. E bine să te reinventezi, să cauți cea mai bună versiune a ta. 
 Trebuie să încerci să "rezolvi" tot ceea ce ți-ai propus. 
 Câteodată e bine să meditezi. Să te gândeşti doar la tine, la ce te face fericit şi la ce nu. Să înţelegi ce ai de făcut mai departe.  Drumul devine tot mai greu, însă nu poți renunţa atât cât încă este. 
 Fii un luptător! Niciodată nu sta lângă cineva care-ți face rău.   Cine te prețuiește se va gândi întotdeauna la tine. Eu am învăţat că e mai bine să ignor persoanele care îmi fac rău şi să mă bucur de linişte. 
 Îți dau un pont: în ziua în care vei ține soarele în inimă, dăruieşte-l! Abia atunci vei descoperi cât de special eşti! 
 Știi? Pentru a fi fericiţi, avem nevoie de atât de puţin care înseamnă atât de mult...
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

în orașul meu plouă

(in memoriam, Lucian Mănăilescu) vino inimă! șezi lângă mine  rabdă - nu schimba poziția cărților nu înainta nicio filă doar stai ascultă altfel - vei ajunge la sfârșit iar mie  îmi pasă - deloc geniul nebun a plecat din criza timpului dar nu m-a părăsit absența crește - peste orașul înghețat de lacrimi regina caută rochia roșie cu care să poată face ultima acrobație  din ziduri pentru ca ochii lui să o vadă ultima dată apoi - se va întoarce în cutia ermetică aratătând durerii că nu o să înlocuiasă niciodata fericirea
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Doar noi

Stăm pe banca a șaptea din parcul pensiilor, hoașca machiată cu fond de ten și ruj roz  ne urmărește cu un fel de vino-ncoace. Simulez bine, privesc complice norii, vorbind cu tine, Maia, până ți se face somn și ne legănăm în brațele vântului de parcă am asculta simfonia nr.5  de van Beethoven. Te pun în căruț, se produce boom-ul: ea vine, se așează pe bancă, încât ai zice că mă cunoaște din pântecul maică-mii, întreabă cum e să fiu mamă. – Să vă spun drept, e super! Câteodată îmi vine să fug, să iau asfaltul  în spate, de frica urmelor. Mă ascund în clipirea unui semafor, plâng, plâng, plâng, până la epuizare, tot așa. Imaginația dansează-n farse uneori, a cere ajutor e visul care am fost crescută să nu îl cer. Totuși, l-am cerșit (o dată), s-a schimbat în miraj. – A fi mamă poate fi și frumos!? – Nu există „poate fi”, este magnific. Nici poemele care vor erupe din mine peste 33 de ani nu pot descrie această fericire. Mă trezesc, mă joc  de-a baba oarba cu destinul....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Între ei și tine

 Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima  cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț,  lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm. 
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe