Laura Cozma

Foto din Meli Melo Deco  Spune-mi, prietene! Cum te simţi acum?   Privești un cer negru? Crezi că cineva a mușcat din soare, iar razele lui au dispărut? Strigă! Cineva de sus te va auzi mereu.   În viaţa fiecăruia, durerea şi fericirea urcă și coboară, se întâlnesc într-un punct, alcătuiesc un dublu helix care celebrează însăși viața. Doar de tine depinde dacă vrei să urci în acest suprem montagne-russe.   Uneori e mai simplu să renunți la tine decât să mai lupți pentru ceea ce iubești.   Când chihlimbarul tristeții acoperă inima, zâmbetul e inundat de lacrimi și înțelegi singur, privind la propriul tu, că ai pierdut lupta cu...Viața?  Da! E ca o frânghie, dacă firele încep a se rupe, unul după altul,  învață să faci un nod și să mergi mai departe. Ce e important? Să nu uiți cine ești, ce ți s-a revelat în diminețile cu miros de iarbă proaspăt tăiată, în serile în care cuvintele au revenit în palmele tale, te-ai spălat cu el...

Foto: Brooke Shaden Photography a desprins fiecare parte din mine de mine mi-a întins pielea sidefie pe podea și ți-a îmbrățișat tălpile setea a fost potolită de carminul buzelor când trupul stătea învelit în palmele tale secundele se pierdeau în tornada anilor așa s-a reinventat tabloul Laura și Petrarca ca o floare lipsită de apă și stropită de soare în tinerețe se prelingea moartea și în moarte intra zâmbind viața atunci ai ascultat primul glas al lui Arghezi