Treceți la conținutul principal

I

 
    







Prietene, vei spune că sunt puternică. Dar te-ai gândit că ne obligă cruzimea vieţii? În oglindirea ei, suntem slabi. Fie că dorinţele se usucă fără să vrem sau rostim neputincioși ultimul la revedere, niciodată, oricât de înţelepţi am fi, nu vom fi pregătiţi pentru ce va urma. Ne maturizăm nevoit și încercăm să iertăm. Dar nu reușim să ne iertăm pe noi înșine.

    Am încercat să zâmbesc, dar a mai apărut încă un nor. Am încercat să spun că toate trec, dar o lacrimă mi-a picat pe obraz. Oare sufletul meu pereche s-a născut cu mult înainte să fiu?

   Uneori, remarc cum poetul ţine muza strâns de mână și pășesc pe treptele vieţii, împotriva furtunii. Aparent, dificil. Cel mai greu e să pășești singur. Doar o umbră eclipsată de soare.

   Am învăţat că, oricât ai vrea, nu poţi face nimic din ce știi că-i va face rău persoanei dragi. Când iubești, nu există sacrificiu. Dacă iubești cu adevărat, îi lași mână liberă, chiar dacă nu ești tu calea pe care simte că trebuie să pășească. Pentru că fericirea persoanei dragi, însemnă și fericirea ta.

  O femeie nu are nevoie lângă ea de cineva care să-i mimeze fericirea. Ea are suficientă putere să întâmpine fiecare problemă singură și cu zâmbetul pe buze.

  Auzim că nu contează trecutul. Da, nu contează! Dar dacă el este și în prezent, atunci contează! Poate că de cele mai multe ori suntem nevoiți să renunțăm și trebuie să fim puternici fără să fim.
Putem merge mai departe când suntem gata să lăsăm trecutul în trecut. Altfel, riscăm să ne pierdem prezentul, și chiar pe noi.

  Cel mai greu e să-i rămâi fidel singurătăţii. Emoţiile sunt o explozie a existenţei noastre. Dacă am reuși să stopăm umezirea globului ocular cu supremaţia zâmbetului, am putea fi un Aristotel care ar elibera cosmosul jigărit de inepţia noastră.

  Viaţa e grea, dar liniștea vine doar atunci când ești înconjurat de iubire...


Etichete

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Între ei și tine

 Trăiesc în soarele deșertului: zăduhul zilei îmi umple inima  cu mâini mici și zâmbete, noaptea deger, inima stă ascunsă-n promoroaca de cearcăne. Maia, cerebelul nu-mi mai funcționează, stă captiv în plasa cuvintelor, nu mai știu dacă dormitez sau sunt trează. Încerc, să sorb din cafea și să trag din țigară, ușa e întredeschisă, îl privesc pe frac-tu dacă e măcelarul ce-ți jupoaie carnea suavă. Sparg scrumiera, curăț,  lumina orbește inima, Cristian te dezmiardă pe limba lui. Ațipesc. Încerc, încerc, încerc, să pătrund viața de haimana, ascunsă în lama cuvintelor ce pune amprenta lăuziei. Maia, dragostea tatălui tău nu se măsoară în ele, se taie. Pe interior e plin de mine. Ies cu ochii din pampers, cu mâinile din lapte praf și le învârt în buzunarul lui stâng, ne îmbrăcăm unul în altul. Dorul -purul blestem al iubirii- se stinge. Adorm. 
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Pe orbita „Literatura de azi” - cu Odilia Roşianu

Foto: Ovidiu Moisin Photographer  „Meseria” a căutat-o de la o vârstă fragedă pe Odilia Roşianu. Prima carte corectată a fost „Eseuri despre folclor” (apărută în anul  1984), a prof. univ dr. Nicolae Roşianu. După ce a fost „racolată” de Daniel Cristea-Enache , în 2013, a devenit redactorul șef al revistei online Literatura de azi. Laura Cozma: Cum l-ai cunoscut pe Daniel Cristea-Enache și cum a început povestea Literatura de azi? Odilia Roşianu: L-am „cunoscut” pe Daniel Cristea-Enache în anii ’90, prin cronica de întâmpinare pe care o făcea încă de atunci. Apoi, la TVR Cultural unde emisiunea pe care o realiza se numea chiar „Literatura de azi”.  În cele din urmă, cred că prin 2011, ne-am „împrietenit” pe Facebook.  Nu știu cum m-a „cunoscut” Daniel Cristea-Enache, dar asta e o întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cei care au fost racolați de el la începutul existenței paginii de Facebook Literatura de azi. A ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

La pas cu viața în Munții Buzău

În timpul săptămânii ai prea mult de muncă? Când pleci acasă încă te gândești la ce ai lăsat nerezolvat?  Simți că „timpul nu mai are răbdare?”  Fă pace cu tine! Natura e locul unde te vei regăsi. Acumulează din energia ei și alege o destinație de vis pentru weekend! Dar (cel mai important) petrece timpul liber pe umărul care te susține indiferent de circumstanțe! Eu mi-am luat viața de mână și am pornit pe un drum de țară, prăfuit. Mașina gonea de parcă simțea nevoia să evadeze. Nu a plâns, nu a obosit, chiar dacă Munții Buzăului sunt destul de abrupți, iar traseul nu era marcat. Destinația? O adevărată comoară naturală: Trovanții (sau Babele de la Ulmet) situați în comuna Bozioru, din județul Buzău. Soarele ardea, mirosea a vară, în sfârșit! Urcam la pas din pășune spre Trovanți, alături de Florin „uriașul” ghid, de doar 12 ani. (Ce m-a uimit cu adevărat? Florin nu are internet pentru că nu are calculator sau telefon, dar Florin știe să iubească natura. Știe toa...
Un comentariu
Citiți mai multe