(Laura Cozma & Laurențiu Belizan) ar trebui să-mi ții respirația la capătul mănunchiului de lujeri carbonizați de lumină ar trebui să-ți pui lentile negre în așteptarea miliardelor de secunde alergând cu spatele ar trebui să înveți farsi și să le asculți cântecul revărsat prin mareea de maci viața adevărată e ruptă de firul întâmplărilor și cuvintele nu se văd deseori din cauza oamenilor oricum am farda metaforele oricâte octave de tristețe ar urca prin ei oricând ar ofta orgile în catedrale prin tuburi lungi ca niște canalizări metropolitane în care copii născuți de niciunde își injectează lumină nu ești un simplu fluture așezat pe granule de lumină ești sindromul lui ai putea aduce înapoi clinchetul primei zile în care femeia își întindea pielea să cuprindă pământul într-o îmbrățișare
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)