ploaia a bătut cu tălpile în geam fisurându-l făceam dragoste și fisura înflorea într-o cotropire de bolero statuia de aur ne privea invidioasă brațele îi zvâcneau în ritmul dansului nostru ritualic tu nu ai văzut când și-a aruncat șiragul de lumină altoită pe întuneric – șiragul lui Zarathustra își înfipsese colții în mine tu priveai carul mare din pieptul meu eu încă țin soarele-n palmă și câteodată mi-e frig frigul acela dinainte de tine și frigul stă aninat între degete ca o pânză de păianjen
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)