Laura Cozma

(alături de C) pe paleta lui da Vinci a mai rămas doar negrul din care lacrimile Giocondei se scurg  Foto: Brooke Shaden Photography ea ieșea uneori din ramă și îl revendica făceau dragoste până se sfâșia pânza zâmbetul era mereu altul și el urca din colțul buzelor ei într-un alt tablou îmi spuneai că noaptea e o femeie geloasă hipnotiza pictorul la frontiera dintre iubire și ură linia aceea se îngroașă  ca o ceață pe un câmp de război soldații stau în tranșee  în pântecul unei mame care nu-i dorește gemetele se împletesc spre cer într-un cordon ombilical aerul lăptos e singura certitudine din care sug înfricoșați viața e un tablou  în care vopselurile învață aceeași limbă recunosc aș vrea să pot spânzura timpul să-i văd secundele ieșind pe gură ca niște șobolani translucizi privești privești privești cum moartea intră în mine ca un nisip alb și fin vino! pentru tine aș putea fi vasul smălțuit  din care da Vinci încă bea apă