cerul se loveşte de lumină
trece prin membranele celulelor
caută punctul neatins
din care pulsează cosmosul nostru
un copac şi-a întors rădăcinile spre cer
îi admir florile moarte
ascunse în pământ
acolo stă frumuseţea
Dâmboviţa surâde straniu
te vede în mine
ascultă
cântecul nostalgiei vărsat în paharul meu de Bourbon
veghezi cu privirea-ţi crudă
prin lună
pietrele au mărturisit
în haosul din Regie se adăposteşte liniştea
în pasul meu stă pasul tău
ţi-ai făcut culcuşul în mine
când Michelangelo îl căuta în piatră pe David
trupul tău era deja sculptat de dalta buzelor mele
ne-am împletit sufletul şi trupul
în cele două spirale de ADN
cerul s-a înnegrit de lumină
plouă cu cenuşă fosforescentă
eu fac dragoste cu poezia
Comentarii
Trimiteți un comentariu