Laura Cozma

cerul se loveşte de lumină trece prin membranele celulelor caută punctul neatins din care pulsează cosmosul nostru un copac şi-a întors rădăcinile spre cer îi admir florile moarte ascunse în pământ acolo stă frumuseţea Dâmboviţa surâde straniu  te vede în mine ascultă cântecul nostalgiei vărsat în paharul meu de Bourbon veghezi cu privirea-ţi crudă  prin lună pietrele au mărturisit în haosul din Regie se adăposteşte liniştea în pasul meu stă pasul tău ţi-ai făcut culcuşul în mine când Michelangelo îl căuta în piatră pe David trupul tău era deja sculptat de dalta buzelor mele ne-am împletit sufletul şi trupul în cele două spirale de ADN cerul s-a înnegrit de lumină plouă cu cenuşă fosforescentă eu fac dragoste cu poezia