Din orizonturi verzi, se rup frânturi trecute, lacrimi stinghere coboar ă molatic... Scriu despre tine, fără a scăpa de blestemul de-a te iubi. Ți-am creionat imaginea înainte să mă nasc, dar am rămas la jumătatea drumului. Ca o licoare spre rău, târfa din mine îți mângâie pomeții c-un sărut. Cartea timpului mă cheamă în paginile nescrise. Ca o licoare a răului, târfa în setat ă de buzele roșii îți creionează sprâncenele rotunjite. La jumătatea drumului îți pierd chipul diavolesc. Poți auzi țipătul surd al disperării mele, din vocea liniștită a mării? Lacrimile îngheață, frânturile trecutului ... din orizonturi verzi.
"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa." (Constantin Brâncuşi)