Laura Cozma

     Privește! Ninge în luna lui Martie.    Când zbori cu aripile frânte, gândul îți spune să pășești. Inima nu acceptă. De ce?     Iubitule, inunzi oceanele lui Poseidon.   Cântându-i împreună cu cerul, Zeus a plecat pe Tărâmul Viselor. I-am furat penița. Îți rescriu destinul în Cartea timpului. Cerneala se scurge peste omăt.    Vei învia din cenușa neexistenței. Pe drumul pustiit de lacrimi, Infernul tău e reclădit prin mine. Ai înțeles că noi suntem lumea?   Învelită cu dragostea ta, mantia imaculată e un jar. În norii întristați, intră lumina .

  Clopotele tale m-au chemat în măruntaiele pământului când adunam florile plumburii de la poalele Olimpului. Hades, ai bifurcat timpul prin mine.     Amintește-ți! Trunchiul meu a trecut prin ploaia flăcărilor pentru tine. Mă simți? Sunt în seva coastei tale. Ceara durerii coboară peste umerii tăi și mă renasc.    În lăcașul sinistru, vestmântul morții devine vestmântul purității. Demetra îmi spulberă visul, te îneci cu otrava plânsului ei.     Adunând florile primăverii, scriu poezia înfrângerii.

Taci,  ascultă fanfara ploii... sunt în notele ei. Firul timpului s-a rupt, lupt între două lumi  pierdute. În zidurile negre,  lacrimile-ți sunt raza vieții, lipsa ta, râul morții. Taci, ascultă fanfara ploii...