Laura Cozma

pășesc printr-o mahala cabotină ca un mușuroi rectiliniu lipitorile îmi sug sângele din creier dar ochiul stâng al lui Horus mă veghează /rana mi se curăță în lumină merg merg merg lăsând în urmă dâre ale viitorului în față apare un șotron maiestuos start/ întru în joc fiecare pătrat e trapta către / o lume la viața a șaptea prima treaptă este o pereche de papuci din papirus pe care tălpile tale sprijină lumea în a doua ți se îndoiesc genunchii a iubire înaltă când pe a treia încheietura mâinii tremură degetele lungi colorează oamenii la puterea a patra pentru cea de a cincea suflare atunci inima îți este un șase care se rotește amețitor  al șaptelea pas m-a învățat ieșirea din tine /așa cum mi-am învățat propriul buzunar am înțeles  / nicio durere nu e mai mare ca tine doar tu ai fost stâlpul care m-a ținut dreaptă deasupra întunericului