Laura Cozma

poți vedea punctul alb al negrului? microscopic precum un ovul fecundat pe care mama l-a tăiat din rădăcină ai citit toate rândurile scrise de Hugo din romanul acela cu un happy end fals fără să înțelegi vibrația neliniștii durerea nu poate fi trasă la indigo trăim tragedia veselă respirăm/ mergem/ plângem dar o mamă își vinde dinții pentru pruncul cu sindromul down zâmbetul ei urcă în mulțimea de lacrimi când întinde mâna spre cer încerci să evadezi din scena vieții și să rămâi după cortina cerului respirația/ zâmbetul/ pielea devin un fel de aplauze ale deșertăciunii sorbi din mine precum un muribund ultima picătură de lumină știu ar trebui să rămânem despuiați în paradis doar eu pot suporta iubirea ta electrică sunt îmbibată cu tine totuși câteodată vreau să intru în trupul tău să te duc până la capătâiul adevărului ai orbit de prea mult alb moartea nu este singura veșnicie ascunsă în noi