Laura Cozma

e ciudat cum dragostea trăia în noi /două trupuri asimetrice unul împins în abis celălalt așteptând absolutul la semafor ecoul străzii penetrează vârfurile degetelor până-n ventriculul stâng băiatul cu ochii verzi rătăcește în intersecție cu o lanternă durerea străpunge bitumul ca un buldozer  Aristotel ar scrie o întreagă teorie despre asta dar ce mai poti spune despre moarte? lumina nu se adăpostește după întuneric și respiră greu lângă el ultimul cântec pe clapele coastelor s-a prescris  azi dimieață pulsul i s-a oprit acum am văzut lumina pentru prima dată doar eu pot cuprinde pământul într-o îmbrățisare